logo

Medicii atenţionează despre pericolul căpuşelor


https://www.ipn.md/ro/medicii-atentioneaza-despre-pericolul-capuselor-7967_1011939.html

Medicii Centrului de Sănătate Publică din municipiul Chişinău atenţionează că, odată cu creşterea temperaturilor de afară, este favorizată apariţia căpuşelor, care sunt periculoase prin faptul că transmit boli grave, precum encefalita acariană, borelioza, febra Q, tularemia şi alte infecţii, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Sănătate Publică, căpuşele sunt organisme mici, până în 13 mm, care se  întâlnensc în iarba înaltă, dar şi pe suprafaţa solului. Acestea nu au capacitatea de a zbura sau de a sări, dar dacă se agaţă de pielea animalului sau a omului, se hrănesc cu sânge, crescând considerabil în volum. Peste 5 - 10 zile, căpuşa se desprinde de gazdă şi cade pe suprafaţa solului, unde depune mai mult de 2000 de ouă.

Activitatea maximă a căpuşelor se înregistrează în lunile de primăvară martie-mai şi toamna, în lunile septembrie-octombrie.

În cazul plimbărilor în parcuri sau în pădure, medicii recomandă persoanelor să îmbrace haine de culoare deschisă, cu mâneci lungi, guler închis, pentru că astfel pot fi observate mai uşor căpuşele agaţate de haine. Marginea pantalonilor lungi trebuie să fie ascunsă în ciorapi sau în cizme, iar pe cap trebuie să fie purtată o basma sau  chipiu.

În cazul în care este depistată o căpuşă agăţată de piele, este esenţial să se ceară ajutorul medicului. Ruperea căpuşei de sine stătător poate fi urmată de abcese locale şi sporeşte pericolul infectării. În niciun caz nu trebuie folosite diferite substanţe ca ulei, ojă, alcool, chibrituri aprinse, vaselină. Toate aceste remedii populare pot fi periculoase.

Ziua Mondială a Sănătăţii, marcată la 7 aprilie, are în acest an genericul: „Prevenirea maladiilor transmisibile prin vectori”. Vectorii sunt creaturi mici (ţânţarii, muştele, gândacii, căpuşele, melcii de apă dulce) care pot transmite boli de la o persoană la alta şi pot crea un pericol mare pentru sănătatea publică.