În suburbiile Chișinăului, în Comrat, Bălți, precum și Telenești, au început înscrierile pentru programul de asistență financiară a familiilor care găzduiesc refugiați ucraineni. Procesul se va extinde în toată țara pe parcursul lunii aprilie. Un comunicat de presă al Agenției ONU pentru Refugiați precizează că familiile care găzduiesc cel puțin doi refugiați și vor să primească ajutorul financiar în valoare de 3 500 de lei trebuie să se adreseze la primăria locală. Eligibilitatea familiilor va fi validată de o comisie a comunității locale, care va include în componența sa: primarul, asistenții sociali publici și organizațiile societății civile.
Contactat de IPN, șeful Direcției generale asistenţă socială şi sănătate din municipiul Chișinău, Boris Gîlca, a declarat că mecanismul de ridicare a suportului financiar pentru familiile gazdă este stabilit deocamdată doar în cazul primăriilor din comunitățile rurale, din afara Chișinăului.
„Deși Primăria municipiului Chișinău are cel mai mare număr de cereri atât pentru persoanele refugiate din Ucraina, cât și pentru familiile gazdă, nu există metodologie sau cadru legal stabilit. Deocamdată nu este clar cum să funcționeze acest mecanism ca să nu dublăm plățile, ca să nu punem în dificultate familiile care găzduiesc ucrainenii, ca să nu suprabirocratizăm anumite confirmări de la aceste familii. Nu avem nicio comunicare pe aceste aspecte cu Guvernul Republicii Moldova. De aceea, cu sprijinul organizațiilor internaționale, am creat un grup de lucru care dezvoltă acest mecanism și la această etapă avem proiectul de cadru normativ. Sperăm că luni vom avea o claritate pe acest cadru”, a menționat Boris Gîlca.
Programul de asistență financiară pentru comunitățile gazdă din Moldova este coordonat de Agenția ONU pentru Refugiați și Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Plățile sunt gestionate de Programul Alimentar Mondial (WFP) și partenerii săi – Catholic Relief Services, Helvetas, People in Need Moldova, World Vision și Solidarités.