logo

Mecanismul de coordonare în domeniul integrării europene trebuie consolidat, experţi


https://www.ipn.md/ro/mecanismul-de-coordonare-in-domeniul-integrarii-europene-trebuie-consolidat-expe-7965_1026841.html

Mecanismul naţional de coordonare în domeniul integrării europene necesită a fi consolidat, susţine Iulian Groza, directorul executiv al Institutului pentru Politici şi Reforme Europene. În cadrul unei dezbateri publice, acesta a enunţat un set de propuneri de îmbunătăţire a mecanismului, printre care crearea unui Oficiu de integrare europeană, transmite IPN .

Propunerile au fost făcute ca urmare a unei analize a activităţii instituţiilor implicate în realizarea agendei de integrare europeană a Republicii Moldova, dar şi comparând cu alte ţări din UE sau care doresc să adere la UE. Printre propuneri se înscrie ideea de creare a unui Oficiu de integrare europeană. Acesta ar putea activa pe lângă prim-ministru sau în cadrul Cancelariei de Stat.

Iulian Groza a menţionat că şi printre colaboratorii IPRE nu există o părere unică privind crearea  Oficiului. Astfel că, ideea urmează a fi analizată pe termen mediu şi lung. Potrivit lui, în prezent nu ar fi cazul de transferat competenţele de coordonare de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene către altă structură, ce ar urma să fie creată. „Nu este, totuşi, atât de important ce structură va coordona procesul de integrare europeană. Mai mult contează ca funcţionarii publici, ce activează în cadrul acestor structuri, să fie bine pregătiţi”, a spus Groza.

În ansamblu directorul executiv al IPRE a expus un set din 13 propuneri de îmbunătăţire a mecanismului naţional de coordonare a procesului de integrare europeană. Acesta a propus încheierea unui acord între Guvern şi Parlament, care să prevadă o cooperare în procesul de implementare şi monitorizare a Acordului de Asociere cu UE.

O altă propunere se referă la revederea componenţei Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană prin includerea reprezentanţilor Parlamentului şi societăţii civile. În opinia sa, este necesară o coordonare mai bună între administraţia centrală şi locală în implementarea Acordului de Asociere. Potrivit lui, deseori funcţionarii din administraţia publică locală nu ştiu prea multe despre  procesul de integrare europeană, avantajele pe care le oferă, dar şi responsabilităţile ce le revin. Totodată, este necesar de a asigura un grad de transparenţă mult mai mare în luarea deciziilor ce ţin de procesul de integrare.

Atât Iulian Groza, cât şi alţi participanţi la dezbatere, s-au pronunţat pentru  implementarea unor politici eficiente de motivare a funcţionarilor publici implicaţi în acest proces, dar şi revederea în general a condiţiilor de angajare în muncă a acestora. Totodată, o cerinţă imperioasă ar fi reducerea numărului de planuri în domeniul integrării europene, unele prevederi din aceste fiind reluate de mai multe ori.

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, a dat o notă pozitivă acestor propuneri şi dezbaterilor, menţionând că ele vin de la persoane care au activat în cadrul Guvernului şi cunosc situaţia, precum şi angajamentele asumate de către  Republica Moldova.

Dezbaterea a fost organizată în cadrul proiectului Promovarea politicilor publice în contextul integrării europene a Republicii Moldova, implementat de IPRE cu suportul Fundaţiei Konrad Adenauer.