logo

Măsuri suplimentare de prevenire a fraudei la BAC


https://www.ipn.md/ro/masuri-suplimentare-de-prevenire-a-fraudei-la-bac-7967_1012842.html

Guvernul ia măsuri suplimentare de prevenire a fraudei la examenele de bacalaureat. Un proiect de lege aprobat de către executiv stabileşte completarea Legii învăţământului cu o prevedere nouă, potrivit căreia se interzice publicarea subiectelor examenului de bacalaureat şi a soluţiilor la acestea până la începerea examenului respectiv sau pe durata desfăşurării lui, transmite IPN.

Încălcarea prevederii respective va fi sancţionată cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale (echivalentul a1000-3000 lei) pentru persoanele fizice şi amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale (6000 până la 10000 lei) pentru persoanele juridice şi persoanele cu funcţie de răspundere. Mărimea amenzilor va fi stabilită prin completări la Codul Contravenţional.

Persoanele declarate vinovate vor fi private de dreptul de a activa în funcţia respectivă pe un termen de la 3 luni până la un an.

Viceministrul educaţiei, Loretta Handrabura, a menţionat, în cadrul şedinţei, că iniţiativa urmăreşte scopul de a combate fraudele în timpul examenelor de bacalaureat.

Iniţial, proiectul prevedea doar modificarea Legii învăţământului, cu prevederea privind interzicerea publicării subiectelor la testele de bacalaureat şi a rezultatelor acestora pe durata desfăşurării examenelor. Ulterior, s-a decis şi modificarea Codului Contravenţional, prin aplicarea sancţiunilor pentru persoanele care nu se vor conforma.

Având în vedere că este necesar ca proiectul să intre în vigoare până la începerea sesiunii de  bacalaureat (3 iunie), Ministerul Educaţiei a solicitat Parlamentului  promovarea proiectului în regim de urgenţă.