Marşul comunităţii LGBT a fost întrerupt la nici jumătate din traseul planificat, din cauza contramanifestanţilor care îi aşteptau pe participanţi la Teatrul de Vară din Parcul „Valea Morilor”, unde urma să se încheie acţiunea. Lângă Ambasada SUA la Chişinău, poliţiştii au blocat accesul câtorva tineri, care s-au declarat naţionalişti şi au încercat să împiedice marşul minorităţilor sexuale, transmite IPN.
Coordonatorul de programe lobby şi advocacy din cadrul Centrului de Informaţii „Genderdoc-M”, care militează pentru drepturile LGBT, Angela Frolov, a declarat că poliţia i-a atenţionat să nu desfăşoare marşul până la Teatrul de Vară, din cauza contramanifestanţilor. Astfel, marşul a început la Ambasada SUA și s-a încheiat la strada Nicolae Iorga. Angela Frolov a spus că mesajul acţiunii este susţinerea unei atitudini tolerante faţă de comunitatea LGBT, protecţia drepturilor omului şi a egalităţii civice pentru toţi oamenii, indiferent de orientarea lor sexuală şi identitatea de gen.
Deputatul Parlamentului European, Marije Cornelissen, care a fost prezentă la marş, a spus că este îmbucurător faptul că pentru prima dată în Moldova este organizat un marş al LGBT cu susţinerea autorităţilor. „De atâtea ori s-a încercat organizarea acestui marş, dar era interzis. Este uimitor că niciodată nu aţi renunţat. Lucrurile se schimbă încet, dar cu siguranţă”, a spus oficialul. Și ambasadoarea Suediei în Moldova, Ingrid Tersman, şi ambasadorul SUA, William Moser, au salutat faptul că pentru prima dată în Moldova s-a reuşit un marş al minorităţilor sexuale.
Un mesaj de susţinere a transmis şi comisarul european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, care a venit la eveniment însoţit de ambasadorul UE în Moldova, Dirk Schuebel.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău, Adrian Jovmir, a declarat că organizatorii marşului nu au respectat pe deplin decizia Judecătoriei Centru, care a stabilit ca acţiunea să aibă loc la Teatrul de Vară. Dacă se va stabili că organizatorii au încălcat decizia judecătorească, aceştia riscă o amendă de la 600 de lei la 3000 de lei.
După ce participanţii la marşul LGBT s-au împrăştiat, circa 50 de persoane, organizate de Asociaţia obştească „Alegerea Moldovei”, s-au îndreptat către Teatrul de Vară pentru a protesta împotriva marşului. Ei au scandat lozinci homofobe, iar unii dintre contramanifestanţi au spus că merg să-i bată pe homosexuali.
De asemenea, în faţa scuarului Catedralei Mitropolitane, sute de creştini ortodocşi şi preoţi s-au adunat în semn de nemulţumitre faţă de marşul LGBT. Preoţii au oficiat o slujbă în sprijinul valorilor tradiţionale şi a familiei. Creştinii care au ieşit în stradă au spus că homosexualii şi lesbienele nu pot fi acceptaţi în societate deoarece încalcă valorile creştine.
Persoanele care au organizat marşul au fost protejate de câteva sute de poliţişti, echipaţi cu mijloace speciale: bastoane şi căşti, dar fără arme. Potrivit şefului adjunct al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău, Silviu Muşuc, nu au fost înregistrate altercaţii şi proteste violente.
În luna mai anul trecut, Parlamentul din Moldova a adoptat Legea privind asigurarea egalităţii, prin care minorităţile sexuale sunt protejate de rând cu alte categorii discriminate.