logo

Marş în semn de solidaritate cu persoanele care au fost împiedicate să organizeze întruniri publice


https://www.ipn.md/ro/mars-in-semn-de-solidaritate-cu-persoanele-care-au-fost-7967_973220.html

ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului au mărşăluit joi, 25 decembrie, la Chişinău, în semn de solidaritate cu persoanele şi organizaţiile care au fost împiedicate de autorităţi să organizeze întruniri publice, transmite Info-Prim Neo. Înarmaţi cu pancarte, brăduţi, măşti de purceluşi şi măgăruşi, protestatarii s-au îndreptat de la Centrul pentru Drepturile Omului spre sediul Ministerului Justiţie. Deoarece, nici un oficial al ministerului nu a răspuns la solicitarea de a avea o discuţie cu participanţii la protest, aceştia i-au înmânat poliţistului de serviciu un brăduţ. Tot lui i-au spus şi urătura specială: „De urat am mai ura, dacă drepturi am avea ...”, „Colindă, colindă, ieşi ministrule în tindă”. Nici la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene protestatarii nu au avut şansa să discute cu responsabilii din instituţie. Protestatarii nu au fost lăsaţi de către poliţişti să se apropie de sediul legislativului şi nici de Preşedinţie.“Există obiective care au statut special, strategic şi, de aceea, vă rog să vă desfăşuraţi activitatea mai încolo”, le-a spus Rodion Budeanu, vicecomisar al Comisariatului Buiucani. “E clar că Legea întrunirilor publice este încălcată. Dacă nu vom sta indiferenţi, dacă vom protesta de fiecare dată când drepturile care privesc libertatea de exprimare sunt încălcate, până la urmă lucrurile se vor normaliza”, a declarat Evghenii Goloşceapov, director executiv al organizaţiei Amnesty International în Moldova. Marşul de protest s-a încheiat în faţa Ministerului Afacerilor Interne. Participanţii i-au urat pe angajaţii ministerului, le-au “dat o pereche de papuci” şi au jucat o scenetă pe tema bradului arestat de autorităţi. Spre final, un angajat al MAI, recunoscut de protestatari ca fiind Petru Corduneanu, fost vicecomisar al oraşului, i-a înjurat pe participanţi. “Râsuri şi lepădături ale societăţii care de dimineaţă umblă pe străzi şi încurcă sărbătorile religioase de iarnă”, a spus acesta. “Mi se pare strigător la cer ca un angajat al MAI să numească societatea civilă - râsuri, iar pe un reprezentant al presei să-l trimită să se spele. Cred că voi face o plângere la procuratură”, a comentat Oleg Brega, unul dintre liderii organizaţiei Hyde Park. Organizatorii şi-au exprimat încrederea că organele de poliţie vor da dovadă de atitudine civică şi nu vor reţine nicio persoană care a participat la protest. Marşul a fost organizat de Asociaţia pentru Democraţie Participatică ADEPT, Amnesty International Moldova, Asociaţiei Presei Independente, Centrul “Acces-Info”, Centrul de Drept Căuşeni, Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Centrul Independent de Jurnalism, Centrul “MEMORIA”, Centrului Naţional al Romilor, CReDO, Eco-TIRAS, Hyde Park, Institutul pentru Drepturile Omului, Jurişti pentru Drepturile Omului, Promo-Lex, Societatea Internaţională a Drepturilor Omului – Secţia din Republica Moldova.