logo

Marinuţa a demisionat după discuţia cu şeful statului


https://www.ipn.md/ro/marinuta-a-demisionat-dupa-discutia-cu-seful-statului-7965_1011177.html

Ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, a declarat că îşi dă demisia după  o discuţie cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, în cadrul căreia şeful statului a criticat starea de lucruri din armată, notează IPN.

Dialogul a avut loc în cadrul şedinţei Consiliului Colegial al Ministerului Apărării, la care preşedintele a formulat obiecţii privind lipsa de disciplină, soldată cu cazuri de sinucideri în rândul militarilor, precum şi ineficienţa unor departamente din cadrul Ministerului. Declaraţii în acest sens a făcut pentru Publika TV Vlad Ţurcanu, purtător de cuvânt al şefului statului.

Vlad Ţurcanu a mai spus că la preşedinţie încă nu a ajuns cererea de demisie care ar fi fost deja semnată de premierul Iurie Leancă. La rândul său, purtătorul de cuvânt al primului ministru, Liliana Viţu, a confirmat această informaţie.

Potrivit Publika TV, şi liderul Partidului Liberal Reformator,  Ion Hadârcă, a declarat că Vitalie Marinuţa l-a informat despre decizia de a demisiona.

Vitalie Marinuţa a depus cererea de demisie joi, 27 februarie.  El a deţinut funcţia din septembrie 2009.