Mariana Lucrețeanu pleacă din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Cererea ei de demisie a fost aprobată miercuri de Guvern, transmite IPN.
„Mulțumesc doamnei Lucrețeanu pentru coordonarea eforturilor de consolidare a sistemului de azil din Republica Moldova, dar și pentru elaborarea Programului național privind integrarea etapizată a străinilor în Republica Moldova”, a declarat ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin.
Mariana Lucrețeanu a venit în funcția de secretar de stat la MAI în iulie 2024, renunțând la mandatul de deputat. Ea ajunsese în Parlament în august 2023, fiind candidat supleant pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate.