logo

Marian Lupu: Vectorul integrării europene a R. Moldova nu va plasa pe plan secundar relaţiile cu Federaţia Rusă


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-vectorul-integrarii-europene-a-r-moldova-nu-va-plasa-pe-plan-secunda-7965_964013.html

Vectorul integrării europene a R. Moldova nu va conduce la trecerea pe plan secundar a relaţiilor cu partenerii strategici, inclusiv cu Federaţia Rusă, a declarat miercuri, 21 martie, spicherul Marian Lupu la şedinţa Comisiei interparlamentare de cooperare dintre Adunarea Federală a Rusiei şi Parlamentul R. Moldova Potrivit spicherului, vectorul integrării europene al R. Moldova rămâne neschimbat, aceasta fiind mai mult o problemă a modernizării interioare a statului, decât o chestiune de politică externă. Aceasta nu înseamnă trecerea pe un plan secundar a partenerilor strategici. Reieşind din faptul că Federaţia Rusă este unul din cei mai importanţi parteneri, relaţiile cu ea poartă un caracter strategic, a declarat Lupu. În contextul conflictului transnistrean, spicherul şi-a exprimat speranţa că susţinerea pe care o pot acorda organele legislative ale celor 2 state va contribui la integritatea teritorială a RM. Majoritatea problemelor nesoluţionate poate fi reglementată în cadrul consultaţiilor interparlamentare, a declarat el. Preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică economică, buget şi finanţe Nicolae Bondarciuc a declarat că „relaţiile sufleteşti dintre cele două popoare pe o perioadă istorică îndelungată, în special pe timpurile când erau într-un singur stat, constituie un factor ce nu poate fi negat şi, cu atât mai mult, neluat în consideraţie” la adoptarea unor decizii referitor la relaţiile dintre cele două. „Poporul moldovenesc a primit întotdeauna cu satisfacţie realizările şi succesele FR şi ale poporului rus şi suferă mult atunci când politicieni din alte state fac declaraţii împotriva Rusiei şi conducătorii săi”, a declarat deputatul comunist. Şeful delegaţiei ruse, Alexandr Moscaleţ, copreşedinte al Comisiei interparlamentare, a vorbit în discursul său despre realizările democratice şi economice ale Federaţiei Ruse, dar nu a pomenit nimic despre relaţiile moldo-ruse. În acelaşi timp, preşedintele Comitetului Consiliului FR pentru relaţiile cu CSI Vadim Gustov şi-a exprimat speranţa că în aprilie, cu ajutorul Serviciului „Rospotrebnadzor”, va fi soluţionată problema livrării vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă. Acelaşi optimism l-a împărtăşit şi în privinţa diferendului transnistrean care, susţine oficilul rus, nu are rădăcini atât de adânci ca cel din Karabahul de Munte şi Abhazia. La finalul şedinţei, în după-amiaza zilei, este prevăzută semnarea unei Declaraţii comune a Comisiei interparlamentare de cooperare.