Marian Lupu se lasă de PCRM
https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-se-lasa-de-pcrm-7965_976018.html
Marian Lupu şi-a anunţat plecarea din Partidul Comuniştilor (PCRM). Declaraţiile au fost făcute înaintea şedinţei Parlamentului din 10 iunie, transmite Info-Prim Neo.
Fostul preşedinte al legislativului a declarat că în preajma alegerilor anticipate, rigiditatea poziţiei forţelor parlamentare devine şi mai periculoasă, prin acreditarea ideii că lupta urmează a fi acerbă, între roşu şi negru, între bine şi rău.
“În situaţia dată, fiind consumate toate posibilităţile şi încercările de a participa în procesul de luare a deciziilor în partid, realizând pericolul poziţiilor pe care nu le împart şi fiind conştient de eventualele consecinţe ale acestui pas, ţin să declar public că mă retrag din rândurile PCRM”, a spus Marian Lupu.
El a menţionat că nu va înceta să fie parte activă a procesului politic moldovenesc. “Nu pot vorbi acum despre formula în care se poate produce reîncadrarea mea în circuitul politic, dar vă pot spune cu toată certitudinea că acest lucru se va produce într-un format ce exclude poziţionarea rigidă, conflictuală şi radicală”, a conchis deputatul.