Zilele trecute, Partidul Democrat din Moldova a devenit membru asociat în Partidul Socialist European (PSE) şi a primit acest statut primul dintre formaţiunile politice din Republica Moldova care tind să facă parte din familia partidelor europene. Ce înseamnă această pentru PDM, pentru ţara la guvernarea căreia se află şi pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova. Preşedintele PDM, Marian Lupu desfăşoară tema în interviul realizat de Valeriu Vasilică.
---
- Domnule Marian Lupu, am citit despre faptul că PDM a devenit membru asociat în Partidul Socialist European acum câteva zile şi doar pe o reţea de socializare. Nu am văzut ca formaţiunea să dezvolte ulterior această tema care mi se pare importantă nu doar pentru PDM, ci şi pentru Republica Moldova, despre care unele cercuri afirmă că a pierdut din susţinerea partenerilor europeni.
- Am ales deliberat să nu facem mare caz din acest eveniment important pentru formaţiunea noastră şi pentru Republica Moldova, dar mă bucur pentru că l-aţi remarcat. El confirmă cu adevărat şi argumentat continuarea cursului european al ţării şi a sprijinului acordat de partenerii europeni ţării noastre şi guvernării ei. Este adevărat că la această etapă avem probleme mari de rezolvat în Republica Moldova, dar gestul pe cale l-au făcut socialiştii europeni în raport cu unul din partidele de la guvernare denotă că noi dorim şi putem să le rezolvăm şi vom avea în aceasta sprijinul partenerilor europeni.
Evenimentul s-a produs săptămâna trecută la Budapesta, la congresul Partidului Socialist European. Congresul PES are loc o dată la 2 ani şi jumătate, iar ceea ce s-a întâmplat la Budapesta între 11 şi 13 iunie pentru noi nu a fost o simplă întâlnire politică. În cadrul acestui congres, PDM şi-a îmbunătăţit statutul, devenind membru asociat în cadrul Partidului Socialist European. E o victorie a PDM pe scena internaţională şi e o dovadă că PDM se bucură de încrederea partidelor partenere europene. Suntem mulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat şi vreau să subliniez că e un lucru bun nu doar pentru PDM, dar pentru toată Republica Moldova.
- Spuneţi vă rog pe înţelesul tuturor ce este Partidul Socialist European (PES) şi de ce este important el pentru Europa.
- Partidul Socialist European este un partid politic continental, care grupează partide socialiste, social-democrate şi laburiste din ţările europene şi din ţări aflate în vecinătatea continentului european. PES este al doilea partid din Europa, dacă judecăm după forţa partidelor componente. Există 11 ţări europene (între care Franţa, Italia, România sau Austria) în care conduc partide membre ale PES. Comisia Europeană care e, practic, guvernul Uniunii Europene, are 8 comisari din PES, inclusiv comisarul pentru politică externă (adică ministrul de Externe al UE), comisarul pentru economie, finanţe şi vămi şi comisarul pentru politici regionale. În acelaşi timp, preşedintele Parlamentului European este membru PES – social-democratul german Martin Schulz. Atunci când ai prim-miniştri în 11 ţări UE, când eşti partener de guvernare în alte 6 ţări UE, ai comisari europeni în poziţii-cheie, ai preşedintele Parlamentului European, eşti un partid influent. Acesta este PES.
- Este adevărat că sunteţi primul partid din Moldova care are acest statut de membru asociat într-o structură de partid europeană?
- Da, suntem primul partid care am avansat pe o treaptă superioară, în condiţiile în care alte partide pro-europene, precum PL sau PLDM, au încă statut de observator. Dar eu văd acest lucru într-un context mai larg, în cel al apropierii Moldovei de Uniunea Europeană: suntem acum ţară asociată a Uniunii Europene prin semnarea Acordului de Asociere Moldova – UE şi, deci, era logic ca şi PDM să devină partid asociat în cadrul Partidului Socialist European.
Trebuie să vă spun că există 3 nivele de reprezentare a unui partid politic naţional în familia partidelor europene: primul nivel este cel de membru observator, al doilea nivel este cel de membru asociat, iar al treilea şi ultimul nivel este cel de membru plin. Statul de membru plin este rezervat pentru partidele din ţările membre ale Uniunii Europene, în timp ce statutul de membru asociat este de obicei (dar nu obligatoriu) rezervat partidelor din ţările aflate în relaţii strânse cu Uniunea Europeană. Pentru partidele din restul ţărilor există statutul de membru observator.
Faptul că PDM este acum membru asociat e un semnal că partenerii noştri privesc Moldova la fel cum privesc Serbia sau Macedonia, care sunt deja ţări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană. Sper ca şi alte partide din Moldova să primească curând un statut similar în partidele europene, unde ele sunt la moment doar membri observatori.
- Cum aţi construit aceste relaţii de apropiere cu socialiştii europeni? A contat mai mult factorul personal sau cel al relaţiilor instituţionale, de la partid la partid?
- PDM a început în 2010 ca partid observator în cadrul Partidului Socialist European. De atunci încoace am construit cu atenţie relaţiile noastre politice şi am reuşit să avansăm. Sigur că ne-am bazat şi pe contactele personale, nu doar pe comunicarea la nivel instituţional. Vă amintesc, de exemplu, că Serghei Stanişev, preşedintele PES reales săptămâna trecută, a onorat invitaţia pe care i-am adresat-o de a veni la Chişinău în toamna trecută şi a fost chiar prezent la lansarea programului electoral al PDM pentru alegerile parlamentare. El a fost premier al Bulgariei, e bun vorbitor de engleză, dar şi de rusă şi înţelege foarte bine importanţa unor relaţii cât mai apropiate între Uniunea Europeană şi ţările din estul continentului, inclusiv Moldova.
- Ce oferă PDM acest nou statut?
- Este o recunoaştere a seriozităţii PDM. Colegii noştri social-democraţi din Europa ne privesc drept un partid consecvent democratic şi consecvent european şi apreciază eforturile noastre în Parlament, în administraţia locală. Devenind partid asociat, creşte greutatea cuvântului nostru în cadrul PES. Partidul Democrat va fi reprezentat în cadrul prezidiului PES, care se întruneşte de 7 ori pe an şi pune pe ordinea de zi subiecte de importanţă majoră pentru Uniunea Europeană şi statele cu aspiraţii de integrare europeană, cum este şi Republica Moldova.
Un alt format de întrevedere, unde urmează să participe şi PDM, va fi Conferinţa Liderilor PES, organizată de 3 ori pe an, unde se întâlnesc şefii de guverne şi liderii partidelor membre PES. Interesul nostru este să folosim această influenţă sporită pentru a pleda mai bine cauza Moldovei printre social-democraţii europeni.
- Aţi vorbit despre poziţiile importante deţinute de membri ai PES în diverse structuri europene. Cum poate ajuta acest lucru Republica Moldova?
- Moldova a primit şi va primi în continuare fonduri de la partenerii de dezvoltare, iar grosul acestor fonduri vin din Uniunea Europeană. PDM va căuta să convingă persoanele cu influenţă din Europa că locul Moldovei e în Uniunea Europeană. Pentru aceasta însă, Moldova trebuie să primească sprijin susţinut pentru dezvoltare, în creştere faţă de cel primit până acum. Menţionez, de exemplu, proiectele energetice, adică extinderea gazoductului Iaşi – Ungheni până la Chişinău. Comisarul european pentru Energie, un social-democrat din Slovacia, ne poate ajuta pentru ca acest proiect să devină realitate cât mai repede. La fel dacă vorbim despre dezvoltarea regională. Comisarul european pentru politici de dezvoltare, românca Corina Creţu, de la un partid membru PES, susţine punerea în aplicare a parteneriatului european de vecinătate pentru agricultură şi dezvoltare rurală care priveşte Republica Moldova. Sunt aici proiecte care vor ajuta fermele moldoveneşti şi agricultorii din Moldova.
- Este Partidul Socialist European locul în care Moldova poate găsi mai multă susţinere pentru sporirea asistenţei financiare europene pentru Moldova?
- Unul dintre punctele de bază în viziunea Partidului Socialist European este crearea unei Europe mai corecte. Socialiştii sunt partizanii sprijinului pentru statele europene mai sărace, aşa cum e Moldova. Ca principiu general, cu cât viziunea socialiştilor europeni va câştiga mai multă influenţă în UE, cu atât Moldova va beneficia de fonduri mai multe pentru dezvoltare.
- În legătură cu apropierea Moldovei de UE, există opinii conform cărora lucrurile stau pe loc şi că de un an de zile, de la semnarea Acordului de Asociere cu UE, nu s-au mai înregistrat progrese. Cum priveşte PES relaţiile UE cu ţările din vecinătate?
- Moldova este ţară asociată a UE şi eforturile noastre trebuie să se concentreze pe consolidarea acestui statut. Semnarea Acordului de Asociere a fost o realizare foarte importantă. Partidul Socialist European a exprimat o poziţie clară într-una din rezoluţiile adoptate la congresul de la Budapesta, iar această poziţie este aceea că Uniunea Europeană trebuie să rămână deschisă pentru toate statele europene care respectă şi susţin valorile europene. PES este, deci, promotor al lărgirii în continuare a Uniunii Europene şi pe această bază Moldova trebuie să-şi pledeze cauza în rândurile social-democraţilor europeni. Trebuie să ne pregătim pentru aderarea la UE şi vă garantez că vom fi primiţi atunci, când vom fi deplin pregătiţi.
- O întrebare de final, domnule Lupu. Cum privesc socialiştii europeni situaţia regională tensionată din regiunea noastră, conflictul din Ucraina şi relaţia cu Rusia?
- Social-democraţii sunt prin istorie oameni ai păcii, iar PES este un partid al păcii. Unul dintre documentele adoptate la congresul de la Budapesta e intitulat Uniţi pentru pace şi conţine un apel pentru colaborare regională, inclusiv cu Rusia, în aşa fel încât conflictul armat din Ucraina să înceteze definitiv. Situaţia trebuie detensionată în baza acordurilor ruso-ucrainene de la Minsk mediate de UE, iar accentul trebuie pus pe cooperarea regională în condiţiile respectului integrităţii teritoriale a fiecărui stat.