logo

Marian Lupu pavează drumuri, iar Corina Fusu şi Liliana Palihovici fac plăcinte


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-paveaza-drumuri-iar-corina-fusu-si-liliana-palihovici-7965_989470.html

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a pavat un trotuar la Centrul de Orientare Vocaţioanlă din Vadul lui Vodă, iar deputatele Corina Fusu şi Liliana Palihovici au făcut plăcinte pentru copii cu dizabilităţi. Oficialii au dat astfel startul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, cu genericul „Hai în gaşca voluntarilor”, transmite Info-Prim Neo. În timp ce pava trotuarul, Marian Lupu a declarat că este un lucru nobil să faci voluntariat, iar munca fizică niciodată nu strică. Corina Fusu şi Liliana Palihovici au declarat că lucrul la bucătărie este o bucurie, cu atât mai mult că plăcintele sunt pentru tinerii cu nevoi speciale. „Vom veni de fiecare dată când va fi nevoie”, a declarat Liliana Palihovici. Preşedintele Asociaţiei „Tinerii pentru dreptul la viaţă”, Antoniţa Fonari, a declarat că au fost invitaţi să participe la Săptămâna Voluntariatului 12 deputaţi, care vor fi implicaţi în diferite acţiuni. Sâmbătă, voluntarii „Carlux” vor face curat pe teritoriul Spitalului de Tuberculoză. În altă zi, Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă” va mobiliza reţelele sociale în activităţi de voluntariat.