logo

Marian Lupu-Mihai Ghimpu: A fost formată majoritatea parlamentară


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-mihai-ghimpu-a-fost-formata-majoritatea-parlamentara-7965_1024758.html

Majoritatea parlamentară a fost constituită. Anunţul a fost făcut după consultările unor grupuri de deputaţi cu preşedintele Nicolae Timofti. Potrivit liderului Partidului Democrat, Marian Lupu, declaraţia de constituire a majorităţii parlamentare a fost semnată de 56 de deputaţi. Noua majoritate să propună şefului statului candidatura la funcţia de premier, transmite IPN.

Declaraţia privind constituirea majorităţii a fost semnată de fracţiunea Partidului Democrat, fracţiunea Partidului Liberal, reprezentanţii Platformei Social Democrate şi de un grup de deputaţi din partea Partidului Liberal Democrat. „Sunt 56 de deputaţi, pentru moment, fiindcă există temeiuri serioase să susţin astăzi că s-ar putea ca mâine-poimâne să avem un număr mai mare de deputaţi cu decizia de participare la formarea unei majorităţi parlamentare absolute. Această majoritate este nu doar un exerciţiu de investire a Guvernului, dar este o platformă ce va funcţiona pe bază permanentă, care va acorda sprijin politic constant în activitatea Cabinetului de miniştri”, a menţionat Marian Lupu.

Totodată, liderul PDM a anunţat că miercuri, 13 ianuarie, majoritatea parlamentară va înainta preşedintelui candidatul la funcţia de prim-ministru. „Este o majoritate parlamentară bazată pe coaliţie. Respectiv, Guvernul va fi o reflectare a acesteia. Toţi cei care vin în cadrul acestei majorităţi, în mod evident, se vor regăsi prin reprezentanţii lor în cadrul structurilor guvernamentale”, a declarat Lupu.

„Eu cred în aceşti colegi care şi-au asumat această responsabilitate şi sper că lucrurile în Republica Moldova se vor schimba spre bine. Moldova ca niciodată are nevoie de stabilitate politică, de un Guvern, Parlament funcţional, e timpul să rezolvăm problemele pe care ni le-am asumat”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu, după consultările cu preşedintele ţării.

Preşedintele Nicolae Timofti urmează să desemneze candidatul la funcţia de premier nu mai târziu de ziua de 14 ianuarie, iar Parlamentul urmează să învestească noul Guvern nu mai târziu de 29 ianuarie. În caz contrar, şeful statului urmează să dizolve actualul Parlament, ceea ce declanşează alegerile parlamentare anticipate.