logo

Marian Lupu le-a sugerat procurorilor să înceapă cu ei lupta împotriva corupţiei


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-le-a-sugerat-procurorilor-sa-inceapa-cu-ei-7965_987873.html

„Una din problemele de mare actualitate asupra căreia trebuie să se aplece procurorii este prevenirea şi combaterea corupţiei în propriile rânduri. Trebuie de început rezolvarea acestei probleme pe plan intern pentru că procurorii trebuie să servească drept exemplu de corectitudine pentru societate”, a declarat, vineri, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, în cadrul şedinţei de totalizare a rezultatelor activităţii Procuraturii Generale a Republicii Moldova în anul 2010, transmite Info-Prim Neo. Marian Lupu a declarat că un factor esenţial în combaterea acestui fenomen este autoritatea morală a procurorilor. „M-am oprit la acest subiect nu pentru a aduce reproşuri şi pentru a spune despre numeroasele probele, ci pentru a sublinia importanţa procurorilor în combaterea acestui fenomen. Este foarte important să elaboraţi forme şi metode de activitate care să sporească activitatea procurorilor”, a subliniat Marian Lupu. Preşedintele interimar a mai declarat că pe parcursul ultimilor ani societatea a pierdut încrederea în procurori. De aceea, o sarcină a procurorilor este ca prin activitatea sa să recapete încrederea cetăţenilor. „Actualmente societatea are nevoie de dreptate şi acesta ţine direct şi de activitatea Procuraturii. Este nevoie de reforme importante, reforme interne. Republica Moldova are nevoie de o Procuratură profesională. Vă rog să veniţi cu idei, propuneri, pentru a perfecţionarea acestei structuri”, a spus Marian Lupu. La rândul său, procurorul general, Valeriu Zubco, a subliniat că anul 2010 a fost unul complicat. „Am speranţa că vom avea tot sprijinul din partea conducerii, pentru că astăzi noi suntem la începutul unor noi reforme în sistemul judiciar. Cred că acele propuneri vor fi adoptate şi susţinute”, a declarat procurorul general.