logo

Marian Lupu: În lipsa unui Parlament funcţional nu este posibilă asigurarea dezvoltării unui stat


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-in-lipsa-unui-parlament-functional-nu-este-posibila-7965_967890.html

Este indiscutabil că, în lipsa unui Parlament funcţional, nu este posibilă asigurarea dezvoltării, nici a economiei, nici a ştiinţei, educaţiei, medicinii şi culturii. Funcţionalitatea legislativului poate fi asigurată doar prin comunicare, discuţii, fie şi intense, contradictorii, cu critici, dar, obligatoriu, în spirit colegial şi de respect reciproc, a declarat spicherul Marian Lupu în cadrul discursului său cu ocazia încheierii sesiunii de toamnă-iarnă 2007, transmite Info-Prim Neo. În treburile statului nu trebuie să existe loc pentru ambiţii personale şi îngâmfare, care să împiedice comunicarea şi coordonarea în procesul decizional. În exercitarea atribuţiilor de serviciu este inadmisibilă specularea politică şi utilizarea instrumentelor administrative în scopul manipulării opiniei publice prin constrângere, a mai declarat spicherul. Totodată, Marian Lupu a accentuat că trebuie abandonat populismul şi promisiunile nefondate. În schimbul acestora trebuie să vină acţiunile reale, contribuţia practică în soluţionarea problemelor existente. Evident, guvernarea depune eforturi, acţionează, deşi, trebuie să recunoaştem, se comit şi greşeli, pentru care ea poate şi trebuie criticată, a menţionat Marian Lupu. Potrivit spicherului, nu poate fi negat faptul, că guvernarea este conştientă de existenţa acestor probleme şi lucrează asupra soluţiilor, uneori cu mai mult, alte ori cu mai puţin succes. Redresarea situaţiei, soluţionarea problemelor nu poate fi prerogativa unui sau altui partid, afirmă preşedintele Parlamentului. Este şi trebuie să fie o preocupare a tuturor forţelor politice, inclusiv celor reprezentate în legislativ, pentru care a votat majoritatea populaţiei ţării. Referindu-se la activitatea parlamentară pe parcursul ultimei sesiuni, spicherul a declarat că pe durata celor 3 luni de activitate plenul Parlamentului a avut un program destul de intens – 27 de hotărâri, circa 100 proiecte de legi discutate şi adoptate. Printre acestea sunt multe acte legislative de importanţă majoră, precum Legea bugetului de stat, bugetele sociale şi de asigurări medicale. Pe marginea acestor documente s-au produs dezbateri aprinse, nu întotdeauna s-au găsit tangenţe şi puncte comune, nu întotdeauna s-au format opinii corecte, a subliniat spicherul. Lupu şi-a exprimat regretul că nu s-a reuşit adoptarea Legii bugetului în condiţii consensuale, aşa cum s-a desfăşurat în anul trecut acest exerciţiu. În ce priveşte relaţiile cu România, spicherul a opinat că intensificarea dialogului parlamentar între cele două ţări ar putea să reducă substanţial din retorica politică reciproc agresivă, care împiedică substanţial la dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate şi de colaborare dintre cele două ţări. Acest dialog parlamentar este pe măsură să contribuie ca aceste relaţii să se bazeze pe respect reciproc, pe respect al independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale ambelor ţări. Să contribuie ca aceste relaţii să se fundamenteze pe valorile politice, juridice şi, de ce nu, pe etice europene, a menţionat el. Parlamentarii vor reveni la activitatea în şedinţele în plen în luna februarie.