logo

Marian Lupu: Discuţiile cu PCRM ar trebui să înceapă chiar mâine


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-discutiile-cu-pcrm-ar-trebui-sa-inceapa-chiar-maine-7965_1017670.html

Marian Lupu:  Discuţiile cu PCRM ar trebui să înceapă chiar mâine

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, susţine că negocierile dintre PDM, PLDM şi PL pentru formarea unei alianţe proeuropene de guvernare au intrat în impas şi acuză de aceasta PL. Declaraţii în acest sens liderul democrat le-a făcut luni seara, 12 ianuarie, în urma încheierii unei noi runde de tratative dintre cele trei partide, transmite IPN.

Potrivit lui Lupu, principala disensiune o constituie faptul că PL insistă să-i revină funcţia de şef al statului. “PL are un subiect principial, să fie partajate toate cele trei funcții mari în stat. Iar funcţia de şef de stat nu poate fi partajată”, a precizat liderul democrat.

Preşedintele PDM s-a pronunţat pentru extinderea formatului discuţiilor, referindu-se la comunişti. “Trebuie sa găsim un compromis, continuăm discuţiile, după 40 de zile in acest format nu am înregistrat progrese. Această situaţie chiar ne deranjează. Suntem presaţi în timp. Cred că negocierile cu PCRM vor începe într-o perioadă foarte scurtă, dar nu vom negocia separat”, a adăugat democratul.

Marian Lupu a mai declarat că discuţiile cu PCRM “ar trebui să înceapă chiar mâine” (marţi, 13 ianuarie. n.r.). dar a precizat că nu se va renunţa la continuarea negocierilor cu liberalii.