logo

Marian Lupu afirmă că statul trebuie să susţină, inclusiv financiar, societatea civilă


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-afirma-ca-statul-trebuie-sa-sustina-inclusiv-financiar-societatea-ci-7965_968289.html

Dezvoltarea societăţii civile nu trebuie să fie doar o preocupare a finanţatorilor străini, ci şi a statului Republica Moldova. Autorităţile au nevoie de un partener de dialog puternic şi trebuie să contribuie la dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor acestui partener, inclusiv prin finanţarea societăţii civile după modelul finanţării partidelor politice, prevăzut în Legea cu privire la partidele politice, a declarat luni, 4 februarie spicherul Marian Lupu, în cadrul conferinţei anuale „cooperarea între parlament şi societatea civilă”. Marian Lupu a declarat că ar fi oportună dezbaterea necesităţii elaborării unei strategii de dezvoltare a societăţii civile. Elementele care, în opinia sa, s-ar putea regăsi în această strategie vizează modalităţile de extindere a participării cetăţenilor în soluţionarea problemelor comunităţii, antrenarea activă a cetăţenilor în abordarea problemelor de pe agenda publică; dezvoltarea parteneriatului dintre societatea civilă şi autorităţile publice, atât la nivel naţional, cât şi local, şi promovarea prin efor comun a practicilor în domeniul bunei guvernări, etc. Preşedintele Parlamentului a menţionat că din momentul lansării Concepţiei de Cooperare cu Societatea Civilă, acest proces a înregistrat şi destule lacune. Acest proces mai lasă de dorit şi astăzi, dar pe parcursul anului 2007, în comparaţie cu anul 2006, cooperarea cu sectorul asociativ a căpătat o nouă dinamică, a menţionat el. Dacă în 2006 maximum 9 organizaţii neguvernamentale erau antrenate într-o cooperare activă permanentă cu Parlamentul, atunci în 2007 numărul acestora a crescut până la 20 de ONG-uri, care au contribuit cu studii, analize şi expertize concrete. Dialogul a evoluat într-un proces ascendent. Între Parlament şi societatea civilă s-a stabilit un grad mai mare de credibilitate şi eficienţă în cooperare, a concluzionat spicherul. Veaceslav Balan reprezentant al Amnesty International Moldova a declarat că anul 2007 s-a marcat ca un an de intensificare a cooperării dintre instituţiile publice şi cele civile. El a menţionat în acest sens pachetul de modificări în Legea cu privire la asociaţiile obşteşti; elaborarea mecanismului naţional de prevenire a torturii; elaborarea proiectului de lege privind întrunirile. „Cu toate că au existat destul de munte exemple de cooperare, ne aflăm la etapa de consolidare, sunt practici bune, dar mai rămâne mult de făcut”, a declarat Balan. El şi-a exprimat speranţa că alte autorităţi publice vor urma exemplul Parlamentului, menţionând că mai puţine eforturi se fac la nivelul administraţiei publice locale. Concepţia de Cooperare cu Societatea Civilă a fost adoptată în decembrie 2005.