logo

Marian Lupu admite dizolvarea Parlamentului în viitorul apropiat


https://www.ipn.md/ro/marian-lupu-admite-dizolvarea-parlamentului-in-viitorul-apropiat-7965_996057.html

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, susţine că dacă în perioada imediat următoare nu se rezolvă problema cu stabilirea datei alegerii preşedintelui, atunci se va adresa la Curtea Constituţională cu cererea de a se stabili circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului fără ca alegerile prezidenţiale să se consume, transmite Info-Prim Neo. „Nu acceptăm să începem procedura de stabilire a candidaturilor de la zero. Nu avem garanţia că, începută de la zero, aceasta nu va fi tărăgănată la nesfârşit. Aşteptăm răspunsul liberalilor în legătură cu candidatura Veronicăi Bacalu. Dacă voi vedea că într-o perioadă scurtă nu se avansează, atunci mă voi adresa la Curtea Constituţională, fără părerea acesteia nu pot iniţia procedura de dizolvare a legislativului”, a declarat preşedintele Parlamentului în cadrul unei conferinţe de presă ,susţinută după închiderea şedinţei plenare de vineri. Marian Lupu spune că săptămâna trecută s-a mers în întâmpinarea Partidului Liberal şi s-a amânat stabilirea datei scrutinului prezidenţial, dar acesta a solicitat şi de data aceasta să se amâne. „Este un proces care se transformă într-o tragere de timp. I-am invitat pe liberali să discute cu noi candidaturile, nu au acceptat, au cerut să le aducem o singură candidatură acceptată de noi. Acum îi invit să facă o listă cu ce doresc, dacă vor funcţii, atunci aşa şi să scrie, vrem un dialog sincer şi deschis”, a accentuat Marian Lupu. PDM şi PLDM au propus două candidaturi la şefia statului, academicianul Ion Ababii şi economistul la FMI, Veronica Bacalu. Mihai Ghimpu, liderul PL, a declarat că în discuţiile cu Ion Ababii a înţeles că acesta nu este decis să fie preşedinte, iar pe Veronica Bacalu nu o poate accepta, deoarece nu cunoaşte nimic despre dânsa, astfel, stabilirea datei alegerilor s-a amânat cu încă o săptămână.