logo

Marea Dictare Națională va avea loc de Ziua Limbii Române


https://www.ipn.md/ro/marea-dictare-nationala-va-avea-loc-de-ziua-limbii-7967_1098853.html

Marea Dictare Națională va avea loc pe data de 31 august, de Ziua Limbii Române. Inițiativa a fost anunțată de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă. Evenimentul, la care pot participa toți doritorii, se va desfășura în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, începând cu ora 10.00. Organizatorii mizează ca la eveniment să participe un număr de cel puțin 500 de persoane, transmite IPN.

Potrivit ministrului, la eveniment sunt bineveniți toți doritorii: cadre didactice, elevi, studenți, reprezentanți ai diferitor profesii. Doritorii de a participa se pot înregistra pe pagina Ministerului Educației: mec.gov.md, pentru a se înscrie la eveniment și în funcție de locurile disponibile vor fi contactați pentru a li se confirma participarea. Finaliștii Marii Dictări Naționale vor fi premiați la începutul lunii septembrie.

Textul propus participanților la dictare va fi selectat din rândul câștigătorilor unui concurs de eseuri cu tematica: „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene?”. Totodată, textul va fi completat și de un capitol dedicat limbii române. Subiectul dictării nu este ales întâmplător, susține Dan Perciun, „acesta reflectă în totalitate aspirațiile europene ale Republicii Moldova și este o modalitate de a reafirma că Republica Moldova trebuie să devină țară membră a UE”.

Concursul de eseuri cu tematica respectivă este deschis până pe 24 august. Eseurile urmează să aibă cel mult 500 de cuvinte. Textele care vor fi prezentate vor fi evaluate de o comisie formată la Ministerul Educației, urmând să fie desemnați cinci finaliști.

Câștigătorii concursului de eseuri vor fi premiați în cadrul evenimentului de deschidere a Marii Dictări Naționale. Eseurile vor fi transmise începând de astăzi, 15 august, până pe 24 august, la adresa dictare@mec.gov.md. Rezultatele concursului, pe categorii de vârstă, vor fi anunțate pe 29 august, primele cinci eseuri urmând a fi premiate cu vouchere pentru cărți.

Marea Dictare Națională va fi difuzată la posturile naționale TV și radio, iar răspunsurile corecte vor fi publicate.