logo

Marcel Spatari: În 2023 pensiile nu vor fi indexate la valoarea inflației. E foarte scump


https://www.ipn.md/ro/marcel-spatari-in-2023-pensiile-nu-vor-fi-indexate-7965_1093720.html

Pensiile în anul 2023 ar putea fi indexate cu 14%, chiar dacă inflația este de 30%. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru”. Potrivit oficialului, indexarea pensiilor la valoarea inflației este o povară extrem de grea pentru bugetul țării, în condițiile în care nu există creștere economică. Marcel Spatari spune că prioritatea Guvernului în 2023 este majorarea salariilor bugetarilor, pentru ca aceștia să-și mențină puterea de cumpărare, notează IPN.

Potrivit legislației actuale, indexarea pensiilor pentru anul 2023 are loc la valoarea inflației înregistrată la finalul anului 2022. Anterior, Banca Națională a atenționat că în condițiile în care inflația la sfârșitul acestui an este de circa 30%, indexarea pensiilor în aprilie 2023 în baza legislației existente va constitui o sarcină dificilă pentru autorități. Ministrul Marcel Spatari recunoaște că statul nu-și permite ajustarea pensiilor la valoarea inflației.

„E foarte scump și este posibil să nu ne ajungă bani pentru a indexa pensiile integral la valoarea inflației de 30%. O creștere cu 30% în condițiile în care economia n-a crescut, respectiv, nici contribuțiile sociale din care se plătesc pensiile. Sistemul de pensii ar trebui să se întrețină singur. Adică cei care muncesc și plătesc contribuții transferă banii în bugetul asigurărilor sociale de unde se plătesc pensiile. Pensiile sunt indexate anual ca să se mențină puterea de cumpărare, dar dacă nu cresc încasările, dacă ar fi să indexăm cu 30% așa cum spune legea, ar trebui să găsim acești bani din altă parte și creștem deficitul la bugetul asigurărilor sociale”, a spus Marcel Spatari în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Potrivit ministrului, prioritatea Guvernului este acum majorarea salariilor bugetarilor, care se află în imposibilitatea de a ține pasul cu creșterea prețurilor.

„Prioritatea numărul unu acum sunt creșterile salariale, aceste creșteri ar trebui să aibă loc chiar de la începutul anului 2023. Pentru că în ultimii ani, în sectorul bugetar salariile au crescut foarte puțin. Pensiile, mai ales cele mici, au fost favorizate, dar salariile chiar au rămas cu mult în urma inflației. De când a venit acest Guvern, inflația cumulată este în jur de 40%, iar salariile în această perioadă au crescut mult mai puțin, cumulat până în 15%”, a punctat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Marcel Spatari spune că statul își permite acum doar o indexare a pensiilor cu 14%. Totuși, potrivit oficialului, autoritățile mizează pe sprijin extern pentru o indexare mai consistentă.

„Dacă analizăm strict în baza bugetului asigurărilor sociale din care se plătesc pensiile, ele pot crește strict în ritmul creșterii încasărilor la buget, care în acest an este de 14%. Fără ca Ministerul Finanțelor să identifice bani din altă parte, din alte proiecte, valoarea minimă a indexării ar fi de 14%, pentru că doar cu atât au crescut încasările”, a menționat Marcel Spatari.

În aprilie 2022, coeficientul de indexare a pensiilor a fost 13,94%, fiind calculat în baza ratei inflației de la sfârșitul anului 2021.