Activistul Marcel Darie, preşedinte al Asociaţiei „Pro Chişinău”, campion mondial la powerlifting, maestru în sport, s-a lansat oficial în cursa pentru fotoliul de primar general al municipiului Chişinău. Candidatul este înaintat de către Partidul Legii şi Dreptăţii, transmite IPN.
La evenimentul de lansare în cursa electorală, discipolul lui Marcel Darie, sportivul Vladimir Butucea, a urcat cele 200 de scări din parcul Valea Morilor cu o halteră de 100 kg în spate, în semn de susţinere faţă de candidat.
Marcel Darie a spus că este important ca primar să ajungă cel care va avea grijă de Chişinău, de locuitorii oraşului, şi nu va face politică. Candidatul a mai spus că este categoric împotriva aplicării forţei în instituţiile statutului. „Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Primărie. Eu voi institui regulă la nivel local, dar nu cu forţa fizică, ci cu autoritatea şi profesionalismul meu”, a declarat Marcel Darie.
Alegerile locale generale vor avea loc pe 14 iunie.