logo

Marca comercială de stat la producţia alcoolică pentru export a fost exclusă


https://www.ipn.md/ro/marca-comerciala-de-stat-la-productia-alcoolica-pentru-export-a-fost-exclusa-7966_979308.html

Parlamentul a exclus aplicarea mărcii comerciale de stat la producţia alcoolică destinată exportului. Prevederea a fost exclusă din Legea cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice cu votul majorităţii parlamentare la şedinţa de vineri, 4 decembrie, transmite Info-Prim Neo. Ministrul agriculturii, Valeriu Cosarciuc, a menţionat că excluderea mărcii comerciale de stat va simplifica procedura de promovare a produselor spre export de către agenţii economici. Deputaţii comunişti nu au votat modificarea legii, motivând că noua condiţie va aduce impedimente la urmărirea trasabilităţii producţiei. Potrivit legii modificate, punerea în circulaţie a producţiei alcoolice nemarcate în modul stabilit cu „Timbru de acciz” ori marcate cu „Timbru de acciz”, false, precum şi a producţiei alcoolice contrafăcute, se pedepseşte cu retragerea obligatorie a licenţei fără drept de reînnoire pe o perioadă de 3 ani.