logo

Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin


https://www.ipn.md/ro/manipulare-prin-omisiune-si-mutarea-accentelor-op-ed-de-7978_1103974.html

Pe Ilan Șor, care este și cetățean al Israelului, nu-l deranjează că președintele Vladimir Putin îl omagiază pe Alexandru al III-lea, participând la deschiderea monumentului împăratului pacificator, care a pus bazele antisemitismului instituționalizat în Imperiul Rus, soldat cu valul de pogromuri împotriva populației evreiești. Nu-l deranjează pe Ilan Șor nici declarațiile sfetnicului lui Putin – Alexandr Dughin, ideolog al imperialismului rusesc, care în aceiași zi – 7 aprilie 2024, când Șor vorbea despre durerea din inimile popoarelor evreu și moldovenesc, declara că Ierusalimul va deveni rusesc sau nu va exista deloc. La fel, nu-l deranjează pe Ilan Șor nici faptul că principalii inamici ai Israelului – gruparea HAMAS, care a început, la 7 octombrie 2023, o noua fază a războiului împotriva statului evreu și nici Iranul, care a atacat Israelul la 13 aprilie 2024, sunt parteneri ai regimului putinist, urmărind scopul destabilizării internaționale în vederea refacerii ordinii mondiale...
---

Audierea raportului de activitate a Consiliului Audiovizualului

Parlamentul a audiat, la 11 aprilie 2024, raportul de activitate al Consiliului Audiovizualului (CA) pentru anul 2023 (vezi min. 00.55.55 – 03.00.40). Cea mai interesantă parte a audierilor a avut loc în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri. De exemplu, reprezentanții opoziției comuno-socialiste au solicitat în mod repetat explicații privind retragerea licențelor de emisie a 13 posturi TV, în perioada 2022-2023. Argumentele privind presupusul abuz al autorităților împotriva celor 13 posturi TV s-au rezumat la faptul că, din punct de vedere juridic, nu ar exista temei pentru sancționarea posturilor TV pentru manipulare prin omisiune.

De cealaltă parte, președintele CA, Liliana Vițu, a menționat că Articolul 13 al Codului serviciilor media audiovizuale se referă în mod expres la necesitatea asigurării informării corecte. În acest sens, omiterea deliberată a contextului referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și a consecințelor acestora asupra informării corecte a telespectatorilor este suficientă pentru constatarea caracterului manipulator al activităților posturilor TV menționate, care desfășurau o activitate concertată. În contextul menționat este de remarcat că mai bine de doi ani, după declanșarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, opoziția comuno-socialistă, deopotrivă cu cea șoristă, evită în mod categoric să-și exprime în mod public atitudinea față de agresiunea menționată, reflectând în spațiul public fenomenele social-economice și politice din Republica Moldova și din regiune de parcă războiul din Ucraina nu ar exista.

De fapt, acest gen de manipulare prin omisiune este studiat sub toate aspectele și reflectat în publicațiile academice, inclus din Rusia, cu mult timp înaintea agresiunii împotriva Ucrainei: “Manipularea prin omisiune nu este o minciună obișnuită. Această tehnică are rolul de a crea ambiguitate și incertitudine în narațiune. Ea servește drept instrument de înșelăciune. Omiterea informațiilor semnificative este un instrument mult mai subtil de înșelăciune decât mărturia falsă directă. Omiterea detaliilor importante permite ca lucrurile esențiale să scape, cu scopul devierii atenției asupra secundarului. Lipsa informației complete distorsionează imaginea întregului (de exemplu, planul unei operațiuni militare), de pe urma căreia înșelătorul profită, îndreptând conștiința în direcția ce-i convine”. Este exact aceea ce făceau cele 13 posturi TV și continua să facă, din păcate cu mare succes, opoziția comuno-socialistă, cea șoristă și media afiliată acestora.

Mostră de manipulare prin mutarea accentelor

Manipularea are loc nu doar prin omisiune, ci și prin schimbarea accentelor sau prin combinarea omisiunii și schimbării accentelor. Cel mai recent exemplu în acest sens servește modalitatea în care Ilan Șor, condamnat la 15 ani de pușcărie și, respectiv, lider al unui grup criminal organizat, este extrem de activ pe teritoriul Republicii Moldova. De exemplu, cu ocazia celei de a 121-a aniversare a pogromului din aprilie 1903, Ilan Șor a declarat că: „Pogromul evreiesc care a avut loc la Chișinău în urmă cu 121 de ani a fost și rămâne unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria țării. A lăsat o rană nevindecată în inimile popoarelor evreiesc și moldovenesc...”.

Nu încape îndoială că pogromul din 1903 a fost o crimă oribilă, care nu poate decât să fie condamnată. Problema e că autorul declarației invocate a evită să amintească că monstruoasa crimă s-a produs în Imperiul Rus, care își instaurase propria administrație și în Basarabia ocupată în 1812. Mai mult, adevărul complet e că pogromul de la Chișinău a fost unul dintr-un val de pogromuri, care s-a produs în perioada 1881-1905, în partea de sud a Imperiului Rus, în așa-zisa centură de așezare evreiască permanentă. În acest sens, este de remarcat că valul de pogromuri a început odată cu înscăunarea, la 1 martie 1881, a țarului Alexandru al III-lea pe tronul imperial. Monarhul respectiv a fost un antisemit consacrat, care era convins că atitudinea ostilă față de evrei ar fi fost justificată de dominația lor economică și exploatarea populației locale și care a semnat, în martie 1891, ordinul de evacuare a evreilor din Moscova. Evident, a făcut abstracție de condițiile discriminatorii la care au fost supuși evreii după ce au devenit supuși ai imperiului, în urma extinderii imperiului de pe urma împărțirii Poloniei la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

În contextul menționat, este de remarcat că istoricii subliniază că pogromul din 1903 a fost rezultatul „teoriei conspirației”, formulate oficial de Alexandru al III-lea în primăvara anului 1881, imediata după întronarea sa, acuzând implicarea evreilor în declanșarea în Rusia a unui eventual război civil revoluționar. În acest sens, au existat temeiuri pentru a presupune că unul dintre inspiratorii pogromului din 1903 împotriva evreilor a fost, Păvălache Krushevan, membru activ al “Sutelor Negre”, editorul ziarelor antisemite „Bassarabets” și „Znamya”, în care pentru prima oară a fost publicată făcătura Protocoalele Înțelepților Sionului. Aproro, renumitul scriitor italian, Umberto Ecco, a scris un excepțional roman, intitulat “Cimitirul din Praga”, despre istoria acestei făcături și rolul ohranei țariste, în acest sens.

Adevărul e că în arhivele ministrului imperial al Afacerilor Interne, Veaceslav Plehve, au fost găsite documente ce atestă corespondența acestuia cu Krușevan, în care se vorbește despre modalitatea de descurajare a evreilor de a se deda acțiunilor revoluționare. În acest context, merită menționat faptul că o investigație dedicată pogromului din 1903 a fost lansată la Chișinău, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la tragicul eveniment, în 2013. Potrivit autoarei, Josefina Cușnir, ministrul Plehve ar fi ales Chișinăul pentru pogrom, și nu un alt oraș, fiindcă “Krușevan se afla la Chișinău cu ziarul său, care era gata nu numai să-și îndeplinească misiunea ideologică de răsunet, ci și să-și atribuie toată gloria odioasă”. Celor interesați de istoria pogromului din 1903, în general, a valului de pogromuri din Imperiul Rus, din perioada 1881-1905, li se recomandă citirea investigației menționate.

De ce sunt importate mențiunile de mai sus? Fiindcă de curând penalul Ilan Șor care se referă la rănile din inimile popoarelor evreu și moldovenesc a devenit exponentul consacrat al forțelor pro-rusești din Republica Moldova, înlocuindu-l pe Igor Dodon în această calitate. Pe Ilan Șor, care este și cetățean al Israelului, nu-l deranjează că președintele Vladimir Putin îl omagiază pe Alexandru al III-lea, participând la deschiderea monumentului împăratului pacificator, care a pus bazele antisemitismului instituționalizat în Imperiul Rus, soldat cu valul de pogromuri împotriva populației evreiești. Nu-l deranjează pe Ilan Șor nici declarațiile sfetnicului lui Putin – Alexandr Dughin, ideolog al imperialismului rusesc, care în aceiași zi – 7 aprilie 2024, când Șor vorbea despre durerea din inimile popoarelor evreu și moldovenesc, declara că Ierusalimul va deveni rusesc sau nu va exista deloc. La fel, nu-l deranjează pe Ilan Șor nici faptul că principalii inamici ai Israelului – gruparea HAMAS, care a început, la 7 octombrie 2023, o noua fază a războiului împotriva statului evreu și nici Iranul, care a atacat Israelul la 13 aprilie 2024, sunt parteneri ai regimului putinist, urmărind scopul destabilizării internaționale în vederea refacerii ordinii mondiale.

Cu ce se ocupă Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării?

S-ar părea că există atâtea subiecte de interes public care sunt distorsionate cu premeditare de exponenții Coloanei a V-a, care promovează narativele imperialismului rusesc în Republica Moldova, încât chiar că există o necesitate stringentă pentru activitatea unui centru competent, specializat în combaterea dezinformării. Deși a fost anunțată crearea unei instituții de acest gen și chiar adoptată o lege,în acest sens, nu știm absolut nimic despre soartă acestei instituții.