Mandatul celor trei jurişti moldoveni secunzi la CEDO a fost prelungit cu un an, notează IPN cu referire la o modificare operată de Guvern într-o decizie anterioară.
Ministrul în exerciţiu al justiţiei, Oleg Efrim, a spus că activitatea juriştilor a fost apreciată înalt de către grefierul-şef al CEDO, Erik Fribergh, într-un document oficial remis Ministerului Justiţiei.
Decizia de a delega la Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului a trei jurişti secunzi, în scopul acordării asistenţei necesare la examinarea adresărilor depuse la CEDO împotriva Moldovei, a fost luată la 12 mai 2012. Ei fost selectaţi prin concurs.