logo

Mandatele administratorilor temporari ai „Moldindconbank” au fost prelungite


https://www.ipn.md/ro/mandatele-administratorilor-temporari-ai-moldindconbank-au-fost-prelungite-7966_1039498.html

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis prelungirea pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 20 ianuarie, a mandatelor administratorilor temporari ai băncii comerciale „Moldindconbank” SA.

Într-un comunicat de presă al BNM, citat de IPN, se precizează că administratorii temporari își exercită mandatul în cadrul intervenției timpurii care a fost instituită la 20 octombrie 2016, după ce BNM a constatat activitatea concertată a unui grup de persoane ce deținea o cotă substanțială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89 la sută, fără permisiunea BNM.

Potrivit BNM, BC „Moldindconbank” SA activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.