logo

Managerul unui proiect susţine că se fac spălări de bani dintr-un grant european


https://www.ipn.md/ro/managerul-unui-proiect-sustine-ca-se-fac-spalari-de-bani-7967_998669.html

Managerul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, Vladimir Volkov, susţine că dintr-un grant european pentru prima etapă de securizare a frontierei de stat au fost spălate sume importante de bani, iar în schema frauduloasă este implicat Roman Revenco, şeful Serviciului Grăniceri, transmite Info-Prim Neo. Vladimir Volkov a declarat joi, 28 iunie, la o conferinţă de presă, că licitaţia pentru realizarea proiectului, în valoare de 10,2 milioane de euro, a fost câştigată de către compania Ericsson din Suedia. Ericsson a subcontractat o companie din România specializată în echipament secret, iar compania română a angajat un subcontractant zonal care să execute toate lucrările. Funcţia de subcontractant zonal a fost câştigată de compania pe care o reprezintă Vladimir Volkov şi care, spune acesta, urma să realizeze 33 de obiective. La un moment a apărut necesitatea de a realiza încă 7 obiective şi pentru că nu reuşea compania a contractat o altă întreprindere, care, potrivit lui Volkov, este controlată de Roman Revenco. Vladimir Volkov afirmă că întreprinderea controlată de Revenco ar fi luat un avans pentru lucrări, dar, falsificând acte, a obţinut contractul direct de la compania din România şi a construit cele 7 obiective. „Când au apărut cele 7 obiective a ieşit pe poziţia de subcontractant zonal, dar nu o putea face pentru că era în relaţii contractuale cu mine”, a declarat Vladimir Volkov. Managerul a acţionat compania în judecată pentru că s-a eschivat de la lucrări, luând sume de bani avans. Potrivit lui Volkov, Revenco ar fi extras 130 de mii de euro din banii proiectului. „Arhitectul mecanismului corupţional, motorul şi creierul acestui mecanism a fost Roman Revenco”, susţine Vladimir Volkov, care se plânge că până la urmă s-a ales cu dosare fabricate împotriva sa. „Acum de la 6 aprilie, contra mea personal, având în vedere că eu deţin mii de probe, a pornit maşinăria de stat. Ca instrument MAI e în frunte, parţial stă Procuratura şi, dacă vă daţi seama, parţial şi judecătorii”, a declarat managerul. Vladimir Volkov spune că finanţatorii din Uniunea Europeană nu cunosc care este situaţia, întrucât compania România, fiind complice cu Revenco, are interes să ascundă ilegalităţile care au avut loc în cadrul acestui proiect. Proiectul „Reţeaua de Comunicaţii Fixe şi Mobile pentru Serviciul Grănicieri din Republica Moldova” prevede instalarea sistemului de comunicaţii fixe şi mobile, pe segmentele frontierei de stat. În cadrul primei faze au fost instalate şi echipate 27 de turnuri, au fost dotate cu utilaj şi infrastructură IT subdiviziunile Serviciului Grăniceri din Direcţiile regionale Cahul, Leova, Ungheni (în total 40 de locaţii). Faza a II-a, lansată în luna mai, prevede o lungime mai mare în aria de responsabilitate, incluzând 44 de locaţii, pe o distanţă de-a lungul graniţei de aproximativ 385 km, între localităţile Horeşti şi Otaci.