logo

Managementul Eventis nu a fost suficient de agresiv, directorul ANRCETI


https://www.ipn.md/ro/managementul-eventis-nu-a-fost-suficient-de-agresiv-directorul-anrceti-7966_981980.html

„Una dintre cauzele care au generat insuccesul companiei Eventis Moldova este că managementul acesteia nu a fost suficient de agresiv”, a declarat la o conferinţă de presă Sergiu Sâtnic, directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), transmite Info-Prim Neo. Agenţia a suspendat pentru două luni licenţa operatorului de telefonie mobilă, în baza unei cereri depusă de acesta, a spus Sergiu Sâtnic. Timp de aproximativ o lună, instanţa de judecată urmează să se pronunţe în privinţa legalităţii acţinilor creditorilor, ca ulterior să se aducă claritate asupra datoriilor pe care le are compania. Potrivit lui Sergiu Sâtnic, mai mulţi investitori s-au arătat interesaţi să pătrundă în structura acţionarilor companiei, însă lucrul acesta va fi posibil doar după ce instanţa de judecată va lua o decizia definitivă. Compania Eventis Moldova are circa 25 mii de abonaţi.