Mama lui Adrian Glijin, reținut acum mai bine de un an de către structurile de la Tiraspol, face apel la autoritățile țării să se implice și să contribuie la eliberarea tânărului. Vera Glijin se adresează în special președintelui țării, Maia Sandu. Mesajul este transmis și Katrinei Fotovat, funcționară de rang înalt la Secretariatul pe Probleme Globale ale Femeilor, de la Departamentul de Stat al SUA, dar și misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.
„Oricine poate ajunge în situații critice și soarta poate să devină dramatică. Nu este civilizat ca în zilele noastre să aibă loc astfel de situații care s-a întâmplat cu feciorul meu”, a menționat femeia într-o conferință de presă la IPN.
Vera Glijin nu și-a văzut fiul de mai bine de un an și nu cunoaște nimic despre el. Ea spune că în era dezvoltării informaționale, când schimbul de informații este foarte rapid, a ajuns în totală neștire. Toate încercările de a afla măcar ceva despre fecior se ciocnesc de indiferența autorităților și de neomenie.
Tot ce i s-a comunicat este că băiatul ei s-ar afla în Izolatorul nr.3 din Tiraspol. „Un an și o lună este prea mult pentru o mamă să nu-și vadă feciorul”, spune Vera Glijin. Femeia este determinată să meargă până la capăt, să-și văd feciorul alături de familie.
Avocații familiei spun că Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane necunoscute, care purtau măști, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, Camenca, care este în stânga Nistrului. S-a întâmplat pe 7 octombrie 2020. Familia a fost informată că tânărul este acuzat de trădare de patrie și că se află în custodia așa-numitului serviciu de securitate din Tiraspol. Respectivele structuri au percheziționat domiciliul mamei lui Adrian și au confiscat bunuri personale.
Potrivit Asociației Promo-LEX, dosarul este unul politic. Administrația de la Tiraspol îl folosește pe Adrian Glijin ca monedă de schimb pe un alt dosar, al unui milițian care a torturat cetățenii Republicii Moldova și care actualmente se află în detenție.
Asociația Promo-LEX a lansat pentru prima dată Campania „Arătați-l viu” în susținerea lui Adrian Glijin. Campania este o întrunire online în vederea determinării autorităților constituționale, celor din Federația Rusă, precum și a actorilor implicați în formatul 5+2 să se implice imediat în apărarea și eliberarea unei persoane răpite acum un an și despre care nu se cunoaște nimic din acel moment. Obiectivul imediat al Campaniei este de obține imagini și declarații ale lui Adrian Glijin, care ar proba că acesta este în viață și despre starea actuală.