Majoritatea rutelor regulate din țară au fost suspendate în cadrul acțiunii de protest anunțate de transportatori. Aceștia spun că doar niște soluții concrete din partea autorităților i-ar putea determina să renunțe la continuarea protestului și în zilele de marți și miercuri.
Contactat de IPN, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a precizat că numărul exact al rutelor suspendate nu se cunoaște în acest moment. „Avem informații din unele raioane în care au staționat toți, avem informații că în unele raioane activează câte o rută. Actualizăm datele, dar protestul se desfășoară așa cum am preconizat”, a notat Oleg Alexa.
Potrivit lui, au existat și anumite amenințări din partea autorităților, însă în mare parte, transportatorii nu s-au lăsat șantajați. „Ministerul, cu părere de rău, nu depune vreun efort ca să soluționeze cumva problemele. Ministerul este concentrat pe lupta contra noastră. Și pentru asta face alianță și cu transportatorii iliciți. Și cel mai mult au sărit în ajutorul ministrului „Gările Auto” a lui Vîlcu și Andronache, care tot s-au implica în amenințarea transportorilor să renunțe la protest. Este o alianță foarte periculoasă”, a mai spus președintele APOTA.
Până acum, discuțiile cu autoritățile au vizat problemele din ramură, nu și soluțiișe pentru ele. Transportatorii așteaptă decizii. În funcție de ele, se vor decide acțiunile din următoarele două zile.
Transportatorii au anunțat pentru 7, 8 și 9 februarie suspendarea rutelor regulate naționale în semn de protest. Aceasta după ce nu au primit un răspuns din partea autorităților la solicitarea lor ca Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să prezinte calcule reale ale tarifului la serviciile de transport și la serviciile de autogară.
În anul 2009, a fost aprobat tariful de 0,38 lei/km, în anul 2013 – tariful de 0,48 lei/km, iar în anul 2019 – tariful de 0,60 lei/km.