La 14 iunie cetăţenii Republicii Moldova vor vota pentru o nouă conducere locală. Agenţia de presă IPN şi-a propus să identifice cum s-au descurcat autorităţile publice locale în mandatul care se încheie. Experţi, lideri de opinie şi reprezentanţi ai societăţii civile din diferite localităţi vor da aprecieri activităţii autorităţilor locale din raioanele şi municipiile ţării. Ciclu IPN: raionul Dubăsari
---
Raionul Dubăsari are 9 primării pentru cele 14 localităţi. Populaţia totală este de peste 30 de mii de locuitori.
Petru Bondari, membru al Asociaţiei „Tinerii din stânga Nistrului”, a spus că actualul format al împărţirii teritorial-administrative trebuie modificat prin revenirea la judeţe. Deoarece foarte multe surse financiare sunt irosite pentru întreţinerea administraţiilor la nivel de raion, dar acestea nu aduc o plusvaloare în dezvoltarea comunităţilor. Ba mai mult, stopează unele iniţiative la nivel local. O altă soluţie ar fi acordarea unei autonomii mai largi primăriilor locale. În acest context, Petru Bondari susţine că iniţial cetăţenii ar putea fi nemulţumiţi de modificările făcute, dar mai târziu vor înţelege beneficiile, deoarece va dispărea intermediarul între puterea centrală şi cea locală.
Acesta a mai spus că pe parcursul ultimilor 4 ani majoritatea primăriilor din raionul Dubăsari au implementat proiecte de dezvoltare a localităţilor, precum iluminare, canalizare, apeducte etc. În Pârâta s-a deschis un centru modern al medicilor de familie, conectat la gaz. La Coşniţa a fost deschis un incubator de afaceri şi a fost reparată grădiniţa, totodată a fost implementat un proiect de iluminare stradală. La Molovata s-au deschis centre sociale pentru bătrâni, iar la Oxentea au fost deschise centre destinate copiilor cu dizabilităţi şi un azil pentru bătrâni. Recent în Molovata Nouă a fost deschis un centrul al medicilor de familie cu suportul Uniunii Europene.
Petru Bondari a menţionat că lucrurile ar putea merge şi mai bine dacă ar exista o implicare mai activă a comunităţii în luarea deciziilor şi dacă cei de la nivel central nu ar mai lua din buzunarul celor care aduc bani la buget. În lumina ultimelor evenimente care au loc în ţară, Petru Bondari a spus că mulţi oameni sunt pregătiţi să plece peste hotare ca să aibă un trai liniştit. O altă parte dintre cei care au muncit peste hotare şi au investit în deschiderea unor afaceri acasă vor acum să renunţe la acestea din cauza presiunilor din partea organelor de control. „Pentru că nu prea sunt bani în bugetul naţional, organele de control se comportă foarte aspru cu agenţii economici”, a spus Petru Bondari.
Proiectele de dezvoltare a afacerilor private ar fi prioritare pentru raion „pentru că lumea de la sat nu are de lucru şi astfel ar fi create locuri de munca”. Pe lângă aceasta, ar fi nevoie ca ţăranilor din Dubăsari să li să permită să-şi lucreze terenurile agricole pe care le deţin în stânga Nistrului şi la care nu au acces din cauza interdicţiilor impuse de forţele separatiste, a spus Petru Bondari.
Despre aşteptările de la alegerile din 14 iunie, Petru Bondari a spus că speră să vină la conducere persoane competente şi responsabile, care să poată rezolva problemele localităţilor.
Alina Marin, IPN