logo

Majoritatea parlamentară modifică sistemul electoral subminând democraţia, ONG-uri


https://www.ipn.md/ro/majoritatea-parlamentara-modifica-sistemul-electoral-subminand-democratia-ong-ur-7965_1034352.html

Organizaţiile nonguvernamentale susţin că graba cu care au fost introduse vineri, 5 mai, pe agenda ședinței Parlamentului proiectele de lege privind votul mixt şi cel uninominal arată că se doreşte promovarea intereselor politice cu orice preţ. Într-o declaraţie semnată de aproape 20 de ONG-uri şi persoane publice, se spune că promovarea cu insistenţă a celor două iniţiative însemnă încălcarea legii, a democraţiei şi a bunului simţ, transmite IPN.

ONG-urile solicită Parlamentului să respecte legislația, să se oprească din promovarea intereselor unor grupuri sau partide și să acționeze în interes public, conform normelor democratice. Totodată se cere partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova să condamne acțiunile date și să înceteze orice susținere a iniţiativelor actualei guvernări, dacă Parlamentul va adopta unul din cele două proiecte de legi.

În declaraţie ONG-urile amintesc faptul că sondajele de opinie confirmă lipsa de susţinere populară a iniţiativei de schimbare a sistemului electoral, cel actual fiind preferat de majoritatea persoanelor, în pofida unei propagande masive pentru schimbarea acestuia. „Schimbarea sistemului electoral este o lovitură pentru statul de drept și un regres semnificativ privitor la angajamentele asumate de Republica Moldova”, se spune în document.

Semnatarii declaraţiei sunt: Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT); A.O. Comunitatea „WatchDog.MD”; Asociația Presei Independente (API); Asociaţia pentru Politică Externă (APE); Centrul de analiză și prevenire a corupției (CAPC); Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ); Centrul de Politici și Reforme (CPR); Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM); Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD): Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI); IDIS Viitorul; Institutul de Politici Publice (IPP); PROMO-LEX; Transparency International – Moldova; Avocatul Veronica Mihailov-Moraru; Avocatul Eduard Digore; Amnesty International Moldova; Centrul de Informare in domeniul Drepturilor Omului (CIDO) şi Uniunea Jurnaliștilor din Moldova.