logo

Majoritatea mansardelor din capitală au fost construite cu grave abateri, specialist


https://www.ipn.md/ro/majoritatea-mansardelor-din-capitala-au-fost-construite-cu-grave-abateri-special-7967_1013195.html

91% din toate mansardele din Chişinău au fost construite cu grave abateri, susţine reprezentantul Inspecţiei de Stat în Construcţii, Anton Barbalat. La o întrevedere cu antreprenorii care construiesc apartamente de tip mansardă, acesta a subliniat că anual, Inspecţia de Stat în Construcţii analizează circa 4 mii de petiţii, în care locatarii se plâng pe calitatea locuinţelor la mansardă, transmite IPN.

Anton Barbalat a spus că majoritatea blocurilor locative pe care sunt construite mansarde au fost ridicate până în anul 1980. Un studiu arătat că, în cazul unui cutremur mai puternic, aceste blocuri de locuit pot să suporte doar 5% din greutatea totală a etajului de la mansardă.

La rândul său, inginerul-şef al Inspectoratului Energetic de Stat, Marc Râmiş, a spus că, după mai multe verificări la mansarde deja construite sau în fază de construcţie, s-au constat abateri serioase. „Dacă la panoul de electricitate care se află jos, la intrarea în bloc, este totul în ordine, atunci la etaje am găsit o serie de neconformităţi. În schema iniţială se pune aparat de protecţie care corespunde cerinţelor, apoi depistăm că în realitate sunt instalate aparate de protecţie schimbate cu un amperaj mai mare de 5-6 ori decât îl prezintă la panouri. Acest lucru duce la un pericol evident. Cablurile electrice se suprasolicită, se încălzesc şi acest lucru duce la incendii”, a spus inginerul.

Reprezentantul companiei de construcţie Ultra-Construct, Ion Cernioglo, s-aplâns că, după incendiul de pe strada Independenţei, unde 28 de apartamente la mansardă au ars în totalitate, situaţia pe piaţa imobiliară a mansardelor este foarte dificilă. „Apartamentele deja construite nu se vând după incendiul de la Botanica. În plus, avem zeci de controale lunar. Cel mai grav este că aceste controale au loc zilnic şi vin de la toate instituţiile statului. Se creează impresia că toate instituţiile statului au început să lucreze după acel incendiu. Avem nevoie de investiţii pentru a finaliza construcţiile, însă nicio bancă nu vrea să ofere credit când aude că este pentru mansarde”, a spus antreprenorul.

Recent, autorizaţiile de construcţie pentru 20 de mansarde au fost declarate nule, deoarece lucrările nu au început în termenele prevăzute, iar valabilitatea autorizaţiilor a expirat. În acelaşi timp, la alte 5 mansarde, cu autorizaţii în vigoare, a fost sistată temporar valabilitatea acestora. Agenţii economici respectivi vor trebui să prezinte documentaţia de proiect în volum complet, până să înceapă lucrările.