Majorarea taxelor de studii în instituţiile de învăţământ secundar profesional şi mediu de specialitate nu a fost votată
https://www.ipn.md/ro/majorarea-taxelor-de-studii-in-institutiile-de-invatamant-secundar-profesional-s-7967_983894.html
Guvernul a pus vineri, 16 iulie, în discuţie dar nu a luat o decizie finală pe marginea modificărilor propuse în taxele de studii în instituţiile de învăţământ secundar profesional şi mediu de specialitate. Potrivit ministrului educaţiei, Leonid Bujor, aceste taxe au fost revăzute ultima oară în 2007, dar de atunci au crescut simţitor tarifele la resursele energetice, apă şi alte servicii, transmite Info-Prim Neo.
Leonid Bujor a precizat că majorarea propusă nu este mare, oscilează între 500 şi 2000 de lei, în funcţie de specialitate, şi va viza un număr restrâns de elevi şi studenţi, dat fiind că doar 15-20% din aceştia îşi fac studiile pe bază de contract, achitând taxe de studii.
O altă modificare propusă se referă la taxa pentru cămin pentru persoanele care nu sunt elevi sau studenţi, dar care, cu acordul Ministerului Educaţiei, locuiesc în căminele instituţiilor de învăţământ. Taxele urmează să fie ajustate la nivelul tarifelor de închiriere a spaţiului locativ. Taxele ar putea să ajungă la 3600 de lei anual.
Membrii Guvernului au manifestat mai multe îndoieli în privinţa majorărilor propuse. Aprobarea proiectului a fost amânată. „Urmează să aducem mai multe argumente Ministerului Finanţelor pentru ca aceste majorării să devină operabile”, a comentat ministrul educaţiei, Leonid Bujor.