Mâine la Dublin încep negocierile în formatul „5+2”
https://www.ipn.md/ro/maine-la-dublin-incep-negocierile-in-formatul-52-7965_1001823.html
O nouă rundă de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană se va desfăşura în perioada 28-30 noiembrie la Dublin, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al OSCE, la întrevedere vor participa reprezentanţi ai părţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri – Moldova, regiunea transnistreană, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE. Întâlnirea va fi prezidată de către ambasadorul Erwan Fouéré, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean.
La sfârşitul rundei de negocieri, Erwan Fouéré, şefa Misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush, şi negociatorii principali din partea Moldovei şi regiunii transnistrene, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, vor susţine un briefing de presă.
Reprezentanţii mass-media din Chişinău vor avea posibilitatea să urmărească briefingul, prin intermediul unei transmisiuni video de la Dublin, la Misiunea OSCE în Moldova, pe 30 noiembrie, la ora 18.30.