La 30 de ani de activitate în Republica Moldova, MAIB a donat Institutului de Medicină Urgentă din capitală dispozitive medicale în valoare de un milion de lei. O parte din echipamentul medical destinat terapiei intensive este unic în țară și extrem de necesar pentru salvarea de vieți, în condiții de COVID-19 și nu doar, transmite IPN.
Președintele MAIB, Giorgi Shagidze, a precizat că, după 30 de ani de activitate, MAIB trece la nivelul următor, cu o strategie actualizată, o nouă misiune, viziune, noi valori și un model responsabil de afaceri. „Ne-am dorit ca de aniversarea MAIB să mulțumim societatea pentru toată încrederea, sprijinul și loialitatea oferite de-a lungul timpului. În ultimii doi ani am urmărit cu toții modelul de sacrificiu, curaj, perseverența și implicarea medicilor și a angajaților din sectorul medical. Această perioadă a pus în evidență importanța susținerii, astfel încât să reușească la un nivel cât mai înalt să ajute societatea și oamenii. Este felul nostru de a spune „Mulțumim!” tuturor lucrătorilor medicali și întregii societăți, cu ocazia aniversării noastre. După 30 de ani, la nivelul următor MAIB va aduce multe alte proiecte pentru societate, comunitate și mediu”, a declarat Giorgi Shagidze.
Ca urmare a consultărilor MAIB cu practicieni din domeniul terapiei intensive, au fost determinate și achiziționate, prin intermediul Fundației Medicale „Valeriu Ghereg”, cinci dispozitive de pneumocompresie intermitentă pentru profilaxia trombozelor venoase, cinci tunuri de aer cald pentru încălzirea pacientului, zece dispozitive High Flow Oxygen Therapy (terapie cu oxigen cu debit mare).
Șeful secției anestezie și terapie intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, membru al Consiliului de Administrare al Fundației Medicale „Valeriu Ghereg”, Sergiu Cobâlețchi, a menționat că o parte din utilajul medical este adus pentru prima dată în Republica Moldova. „Dispozitivele donate vor fi utilizate pentru a salva mii de pacienți cu afecțiuni acute și cronice. Fiecare pat de terapie intensivă ar trebui să aibă o astfel de tehnologie. „Moldova Agroindbank” a deschis un nou nivel de echipament de terapie intensivă. Sperăm să avem colaborare și cu alte organizații, care vor să ajute medicina autohtonă”, a subliniat Sergiu Cobâlețchi.
Aliona Stratan, prim-vicepreședinte MAIB, a subliniat că „banca investește în continuare în modernizări și dezvoltări bancare, dar, totodată, rămâne consecventă și investește în oameni, în clienți. Aceasta este formula prin care am ales să ne declarăm iubirea și prețuirea față de clienți și societate, onorând viața și investind în salvarea de vieți”.
Directorul Institutului de Medicină Urgentă, Mihail Ciocanu, a spus că „donația este o manifestare de implicare socială a agenților economici în dezvoltarea sistemului de sănătate, un semn de solidaritate dintre sectorul economic și sectorul social. Exprimăm recunoștință și gratitudine echipei MAIB și acționarilor băncii pentru această importantă donație oferită Institutului de Medicină Urgentă și pentru întreaga societate”, a adăugat Mihail Ciocanu.
Anterior, în cadrul Proiectului „Respirație Ușoară”, MAIB a donat 50 000 lei pentru fortificarea capacităților tehnice și a resurselor umane în instituțiile medico-sanitare publice, care acordă asistență pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. Atunci au fost procurate două dispozitive pentru ventilație non-invazivă de tip BiPAP. Unul dintre acestea a fost oferit IMPS Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, iar al doilea – Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
La începutul pandemiei, MAIB a acordat un sprijin financiar în valoare de 500 000 de lei Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, pentru susținerea materială a personalului medical implicat în lupta împotriva COVID-19, dar și pentru achiziția aparatajului medical vital și a consumabilelor necesare.