logo

Maia Sandu: Reforma justiției este prioritatea numărul unu a guvernării


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-reforma-justitiei-este-prioritatea-numarul-unu-a-7967_1085860.html

Republica Moldova are șansa reală de a face schimbări profunde, sistemice, în domeniul justiției. Reformarea acestui sector este prioritatea numărul unu a guvernării, dar și a cetățenilor. Declarația aparține președintelui Maia Sandu. În cadrul Forumului pentru reformarea justiției și combaterea corupției, organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, șefa statului a spus că, după mai multe încercări eșuate de a face ordine în justiție, astăzi, în sfârșit, există ocazia de a mișca carul din loc. Sunt toate premisele pentru aceasta, inclusiv cel mai important lucru – voință politică, transmite IPN.

„Astăzi conducerea țării – președintele, majoritatea parlamentară, guvernul – își dorește ca instituțiile în domeniul justiției să devină funcționale, independente și să acționeze cu integritate și profesionalism”, a declarat Maia Sandu.


Președintele a menționat că „această reformă este datoria noastră față de cetățeni și față de întreaga societate”, pentru că societatea a cerut-o, cetățenii au votat pentru asta. „Reforma justiției țintește un domeniu anume, dar efectele acesteia vor fi resimțite de toată societatea. Restabilirea încrederii în actul justiției este o precondiție pentru ca oamenii să-și recapete încrederea în statul Republica Moldova. De aceasta depind investițiile în economie, dezvoltarea afacerilor, colectarea impozitelor, calitatea serviciilor publice, într-un final, calitatea vieții cetățenilor în țara noastră. Lupta cu corupția este și ea parte din această ecuație. Corupția împiedică dezvoltarea țării, ea este una dintre cauzele principale ale sărăciei cu care ne confruntăm. Prioritatea noastră este lupta cu corupția mare, cu infractorii care au transformat instituțiile statului în surse de rentă și venit personal. Dar acest flagel trebuie eliminat la toate nivelurile”, a menționat șefa statului.

Pe lângă eradicarea corupției mari, Maia Sandu a menționat necesitatea eliminării corupției cu care se confruntă cetățenii zilnic, atunci când solicită un serviciu public. „Funcționarii corupți, obișnuiți să bage mâna în buzunarul omului, subminează încrederea omului în stat. Corupția distorsionează valorile noastre și ne oferă modele strâmbe, după care se conduc azi unii tineri și adulți laolaltă. Unii oameni nu mai prețuiesc educația și munca în calea lor spre o viață îndestulată. Aleg, în schimb, câștigul ușor și rapid, de multe ori ilegal sau la limita legii, aleg schemele de corupție sau evaziunea fiscală. Acest proces periculos erodează baza morală a societății noastre și trebuie oprit”, a menționat șefa statului.

Maia Sandu a subliniat că schimbările în justiție și în combaterea corupției au început deja și ele vor continua fără nicio ezitare. În context, a adresat și un mesaj pentru angajații din sistemul judecătoresc și din domeniul organelor de drept. „Aveți acum de făcut o alegere. Dacă decideți să puneți umărul la schimbare, sunt convinsă că transformarea se va produce mai rapid, în interesul tuturor celor implicați și în beneficiul întregii societăți. Împreună, vom putea schimba spre bine mersul lucrurilor în domeniul justiției. Dacă veți alege să puneți bețe în roate, vreau să vă spun că lucrurile oricum vor avansa pe calea schimbării. Mecanismul evaluării performanțelor și al verificării integrității fiecăruia în domeniu va fi pus în funcțiune. Însă rezistența opusă va determina cetățenii să piardă și mai mult încrederea în sector, încredere și așa foarte greu de recuperat”, a specificat Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că prosperitatea cetățenilor și a țării depinde de reforma justiției. „Viitorul țării noastre, prosperitatea oamenilor și a statului depind de capacitatea noastră de a interveni rapid în domeniul justiției și al combaterii corupției, dar și de credibilitatea și caracterul ireversibil al schimbărilor realizate. Sunt procese care trebuie făcute corect, în strictă conformitate cu spiritul legii. Iar noi, ghidați de angajamentul nostru față de cetățeni, suntem deciși să acționăm hotărât și rapid, cu măsuri noi, țintite și eficiente”, a spus Maia Sandu.

În opinia șefei statului, doar eforturile comune pot asigura succesul reformei justiției. „Noi nu vrem justiție la televizor. Nu vrem să ajungem în extreme în ceea ce privește desfășurarea lucrurilor în justiție. Noi vrem să fie respectată legea. Toate acțiunile de reformare în sectorul justiției și al combaterii corupției trebuie să consolideze încrederea în justiție și în funcționarea instituțiilor de drept”, a menționat Maia Sandu.