logo

Maia Sandu propune instalarea camerelor video în secţiile de votare


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-propune-instalarea-camerelor-video-in-sectiile-de-votare-7965_1030067.html

Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate la alegerile prezidenţiale, Maia Sandu, a propus instalarea camerelor de luat vederi în secţiile de votare. O solicitare în acest sens adresată Parlamentului, Guvernului şi Comisiei Electorale Centrale a fost făcută publică în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit ei, instalarea camerelor video ar ajuta la organizarea unui scrutin relativ corect, transmite IPN.

Maia Sandu a menţionat că instalarea camerelor trebuie să fie asigurată astfel ca fiecare actor electoral, observator şi simplu cetăţean să poată urmări online procesul de votare şi de numărare a voturilor. „Avem certitudinea că această iniţiativă este extrem de importantă pentru scrutinul electoral din 2016, în primul rând pentru că va permite micşorarea riscului fraudării votării şi a numărării voturilor. În situaţia în care imaginile reale din fiecare secţie de votare vor fi transmise online, putem minimiza posibilele fraude în ziua votării”, a spus candidata PAS.

Potrivit ei, CEC dispune de dreptul de a face achiziţii pentru echipamente necesare fără a face licitaţii publice. „Deci, într-un timp foarte scurt, CEC poate contracta o companie care să instaleze aceste camere”, a spus Maia Sandu. De asemenea, potrivit ei, din punct de vedere juridic nu este obligatoriu ca supravegherea video să fie prevăzută în Codul electoral, fiind suficientă o simplă hotărâre a CEC.

Totodată, Maia Sandu a menţionat că dacă va fi necesară modificarea Codului electoral, majoritatea parlamentară, dacă vrea să asigure un scrutin cât de cât corect şi liber, poate să se convoace şi să voteze operativ amendamentele necesare.

În opinia candidatei, într-o secţie de votare nu este nevoie mai mult de o cameră video, iar cheltuielile totale pentru instalarea lor nu ar trebui să depăşească 10 milioane de lei.