logo

Maia Sandu promite că nu va numi un procuror general cu probleme de integritate


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-promite-ca-nu-va-numi-un-procuror-general-7965_1030188.html

Candidata la alegerile prezidenţiale, Maia Sandu, promite că dacă va fi aleasă şefă a statului, atunci nu va permite numirea în funcţie a unui procuror general care are probleme de integritate şi de credibilitate. Într-o conferinţă de presă, Maia Sandu a remarcat că actuala guvernare doar a mimat lupta împotriva corupţiei şi reforma justiţiei, transmite IPN.

Potrivit candidatei, corupţia este cea mai mare problemă a Republicii Moldova, iar clasa politică a mimat lupta împotriva acesteia, deoarece ar fi prima care ar fi pedepsită dacă justiţia ar fi corectă. Maia Sandu a subliniat că prioritatea ei în calitate de preşedintă va fi reforma justiţiei şi combaterea corupţiei.

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate cere ca procurorul general să fie numit în conformitate cu noua Lege a procuraturii, adică să fie ales de Consiliul Superior al Procurorilor şi numit de şeful statului. Potrivit ei, concursul desfăşurat acum este unul  de ochii lumii şi, vorbesc unele surse, deja s-a decis să fie numit în funcţie cel care asigură interimatul – Eduard Harunjen. Candidata afirmă că ea nu va numi niciodată această persoană în funcţie pe motiv că ar avea probleme de credibilitate.

Maia Sandu consideră că şi Consiliul Superior al Procurorilor nu este credibil în acest moment. Mai mult chiar, candidata spune că, pe lângă problemele de credibilitate, unii membri ai CSP activează ilegal, deoarece ar fi trebuit să-şi suspende calitatea de procuror cât timp fac parte din Consiliu.

Candidata la Preşedinţie a insistat că, dacă vor exista informaţii despre lipsa de integritate a candidaţilor propuşi de CSP, nu îi va accepta ori de câte ori vor veni propunerile.