logo

Maia Sandu preconizează crearea unui ONG care să promoveze reformele


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-preconizeaza-crearea-unui-ong-care-sa-promoveze-reformele-7967_1022593.html

Ex-ministra educaţiei, Maia Sandu, este dispusă să revină în politica din Republica Moldova dacă vor fi eliminate impedimentele pentru oamenii integri care ar vrea să contribuie la schimbare. Aceasta a declarat într-un interviu pentru portalul Anticoruptie.md că acum se află într-o vizită în SUA unde încearcă să se documenteze despre posibilităţile de implicare, discută cu persoane cu experienţă în domeniul educaţional din sectorul asociativ, dar şi cu altă lume preocupată de buna guvernare şi speră să reuşească împreună cu câţiva colegi să creeze o organizaţie non-guvernamentală care să contribuie la promovarea reformelor în Republica Moldova, transmite IPN.

Maia Sandu a menţionat că indiferent care au fost motivele nominalizării şi respingerii candidaturii sale la funcţia de prim-ministru, pentru ea însă a fost clar din start că şansele de a obţine sprijin suficient în Parlament pentru lucrurile pe care ar fi vrut să le facă erau aproape inexistente. „Cu toate că nu am participat la negocierile din această vară, am asistat la câteva discuţii atunci când se elabora programul pentru Guvernul Leancă II şi am putut să mă conving că interesul pentru reforme adevărate era foarte mic. Atunci exponenţii Partidului Democrat au tot căutat scuze pentru a amâna o reforma sau alta, iar cei de la Partidul Liberal Democrat nu au insistat prea mult şi nu cred că venirea Partidului Liberal schimbă cumva situaţia, pentru că, cel puţin până acum, nu a văzut nicio reformă realizată de acest partid”.

„Refuzul liderilor acestor formaţiuni politice de a discuta condiţiile formulate de mine a fost o dovadă în plus că se căuta o persoană care să ajute guvernarea să treacă peste o eventuală „toamnă fierbinte”, nu mai mult. Poate că eu prezentam un anumit interes din perspectiva credibilităţii pe care o am în rândul partenerilor de dezvoltare şi, respectiv, a capacităţii de restabilire a finanţării externe, dar în momentul în care liderii politici s-au convins că eu nu o să mă ocup de lustruirea imaginii acestei guvernări, au decis să nu rişte”, a spus Maia Sandu.

Cât ţine de protestele Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, Maia Sandu zice că protestatarii au formulat nişte cerinţe absolut legitime atunci când au cerut demiterea şefilor mai multor instituţii ale statului pe motiv că acestea nu şi-au făcut treaba. „Dintr-o „istorie de succes”, Republica Moldova s-a transformat într-o mare decepţie. Mai grav este că ştirile despre guvernarea proastă din Moldova au făcut înconjurul lumii şi au şifonat semnificativ imaginea ţării, lucru care va face extrem de dificilă atragerea investiţiilor străine în următorii ani chiar şi în cazul îmbunătăţirii actului de guvernare”, a menţionat ex-ministra educaţiei.

Maia Sandu sprijină protestele, pentru că, la moment, acestea reprezintă singura modalitate serioasă de exercitare a presiunii asupra partidelor politice în vederea determinării acestora să îmbunătăţească actul de guvernare. Crede însă, la fel cum au declarat şi membrii acesteia, că Platforma DA trebuie să rămână o formaţiune civică care să pună presiune pe guvernare atunci când e necesar, indiferent de cine se află la guvernare.

Maia Sandu mai spune că şansele puterii actuale de a-şi recăpăta încrederea sunt foarte mici. „Vedem că şi atunci când exponenţii actualei puteri vin cu idei bune (ceea ce nu se întâmplă prea des), acestea sunt întâmpinate cu suspiciune de membrii societăţii civile. Oricum, un pas important pe care autorităţile îl pot face în această direcţie este să elibereze din funcţii persoanele a căror demisie este cerută de cetăţeni şi să numească oameni care vor trece de toate filtrele societăţii civile, pentru a fi asigurate integritatea şi profesionalismul acestora”, a spus ex-ministra educaţiei Maia Sandu.