„Ne luăm astăzi rămas bun de la cel care, însuflețit de o sinceră și profundă dragoste de neam, și-a dus țara pe calea suveranității, a independenței, pe calea renașterii naționale”, a declarat președinta Maia Sandu la funeraliile primului șef de stat, Mircea Snegur, transmite IPN.
Șefa statului a menționat că primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur – curajos, vizionar și patriot – și-a asumat într-un context complicat misiunea de a transforma în realitate dorința oamenilor de a trăi liber și de a-și afirma identitatea prin limbă și tricolor.
„Ultima dată am vorbit cu domnul președinte Snegur acum câteva săptămâni, la 27 august. Știam că se simte mai rău, dar m-am bucurat să-i aud vocea caldă, ca de fiecare dată, și plină de energie, să simt aceeași preocupare pentru soarta țării și aceeași grijă pentru cetățenii Republicii Moldova”, a notat Maia Sandu.
Potrivit președintei, prin trecerea lui Mircea Snegur la cele veșnice, țara pierde nu doar un părinte fondator, țara pierde un veritabil om politic, care a știut să intuiască năzuințele poporului său.
„S-a dedicat întrutotul construirii statului Republica Moldova. Cuvintele sale memorabile „Trăiască Moldova independentă!”, rostite la 27 august 1991, au transmis întregii lumi că așteptarea poporului este de a așeza Moldova pe harta lumii libere, iar datoria noastră este să continuăm pe această cale deschisă de primul nostru președinte”, a menționat Maia Sandu.
Președinta spune că în anii și deceniile care vor urma vom răsfoi cu gândul la președintele Snegur memoriile sale, o cronică de epocă, o lectură obligatorie pentru fiecare om care vrea să înțeleagă cum s-au întâmplat lucrurile în anii de constituire a statului Republica Moldova.
„Îi suntem recunoscători primului președinte, domnului Mircea Snegur, pentru moștenirea pe care ne-o lasă. Țin să exprim în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova condoleanțele sincere rudelor, prietenilor, celor apropiați domnului Mircea Snegur, tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat”, a mai spus Maia Sandu.
Primul președinte al țării s-a stins din viață miercuri seara la vârsta de 83 de ani.
Mircea Snegur s-a născut pe 17 ianuarie 1940 în localitatea Trifănești, județul Soroca. De specialitate a fost agronom-savant, având titlul științific de doctor în științe agricole. Fost activist al Partidului Comunist, Mircea Snegur a susținut proclamarea independenței Republicii Moldova și a acționat pentru recunoașterea noului stat de către Occident. Fiind președinte al Sovietului Suprem al RSSM, în momentul critic din august 1989, a acceptat să susțină proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor, fapt care i-a atras simpatia universală a moldovenilor.
La 3 septembrie 1990, Mircea Snegur este numit președinte al RSS Moldova de către Sovietul Suprem al foste republici sovietice. De la 3 septembrie 1990, deține funcția de președinte al Republicii Moldova, până la 1 decembrie 1996.