logo

Maia Sandu: Moldova este un stat tânăr, cu instituții fragile, care trebuie consolidate


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-moldova-este-un-stat-tanar-cu-institutii-7978_1067719.html

„La doar 28 de ani, Republica Moldova abia învață să fie un stat. Unii încearcă să-i inventeze tradiții „stataliste” seculare, dar în realitate Moldova este un stat tânăr, cu instituții fragile, în plină formare, care trebuie consolidate și dezvoltate”, spune premierul Maia Sandu. Potrivit șefei executivului, „dacă aveam un stat atât de vechi cum se pretinde, el nu se lăsa capturat atât de ușor de căpușa oligarhică, pe care abia am reușit să o eliminăm prin efort comun, dar efectele căreia le resimțim din plin. Învățăm să fim un stat responsabil și eficient, iar pentru noi un stat responsabil este acela care lucrează pentru cetățenii săi”.

În opinia premierului, ca stat nu am reușit să oferim oamenilor siguranța în ziua de mâine. Cetățenii nu au încredere în stat, fiindcă nu le asigură securitatea și bunăstarea cuvenită. „De aceea, avem nevoie de instituții puternice și o clasă politică responsabilă. Ca popor, ca societate, ne-am lăsat prea ușor divizați și manipulați de politicieni iresponsabili, care și-au făcut jocurile și clădit averile pe seama noastră. Lipsa de coeziune și solidaritate internă ne pune piedici în adoptarea modelului necesar de dezvoltare pentru țară și nu există altul probat, decât cel al integrării europene”, menționează Maia Sandu.

„Cât despre cea mai mare realizare după independență încoace, nu voi vorbi despre un eveniment anume, fiindcă acestea sunt mereu interpretabile, ci despre capacitatea noastră, ca societate, fie și în ceasul al 12-lea, să optăm pentru idealurile democrației și libertății”, a mai spus premierul.

Șefa cabinetului de miniștri mai spune că de Ziua Independenței se cade să vorbim despre viitor. „Despre un viitor care să ne unească. O societate sănătoasă se clădește pe încredere. Să fim toleranți și să ne respectăm unii pe alții. Să acceptăm ca suntem diferiți, dar că acest fapt nu ne împiedică să avem aspirații și interese comune. Aceste aspirații și interese comune sunt interesul nostru național. Putem reuși ca stat și societate doar făcând lucrurile împreună. La mulți ani, Republica Moldova!”, a mai declarat Maia Sandu.

Notă: Agenția de presă IPN i-a solicitat în ajunul aniversării a 28-a a Zilei Independenței și pe președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, președintele Igor Dodon și președintele interimar al Partidului Democrat, ex-premierul Pavel Filip.

---
La 27 august 1991, acum 28 de ani, Parlamentul Republicii Moldova adopta Declarația de Independență, document semnat de 278 de deputați. Acest act fondator este marcat în fiecare an ca Ziua Independenței. Declarația originală a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar a fost refăcută în 2010.