logo

Maia Sandu: Mizăm pe sprijinul Casei Regale și în pașii următori spre aderare


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-mizam-pe-sprijinul-casei-regale-si-in-7965_1093067.html

Președinta Maia Sandu spune că Republica Moldova a simțit implicarea Casei Regale a României atunci când a obținut statutul de țară candidată la Uniunea Europeană și mizează pe sprijin și în pașii următori spre aderare. Integrarea europeană este șansa Republicii Moldova de a rămâne parte a lumii libere. Declarațiile au fost făcute la întrevederea cu majestatea sa Margareta, custodele coroanei române, care împreună cu alteța sa regală, principele Radu, a efectuat o vizită la Chișinău, transmite IPN.

Șefa statului și majestatea sa au vorbit despre relațiile moldo-române, dar și despre situația complicată prin care trece Republica Moldova și întreaga regiune. La fel, președinta Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul generos pe care România ni-l oferă și de această dată, pentru a ne ajuta să rezistăm în fața crizelor.

Maia Sandu a vorbit și despre proiectele în domeniile educației, sănătății și social, susținute de Casa Regală a României, și a apreciat deschiderea majestății sale de a promova investițiile și consolidarea relațiilor economice bilaterale. „Cred cu tărie că la aceste poduri virtuale se vor alătura podurile adevărate pe care le vom construi peste Prut, apropiind și mai mult țările și cetățenii noștri”, a mai menționat președinta.



Principesa Margareta și principele Radu au avut o întrevedere și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Șeful legislativului a mulțumit majestății sale pentru suportul imens al României în parcursul european al Republicii Moldova, apreciind înalt eforturile Coroanei României de a ajuta constant și necondiționat țară noastră. „Inclusiv datorită eforturilor României, Republica Moldova este astăzi țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este un semn de solidaritate foarte important pentru țara noastră, care se confruntă cu mai multe crize concomitent și trece prin schimbări sistemice deosebite. Cu asemenea aliați nu putem să nu izbutim în democratizarea și dezvoltarea țării”, a declarat Președintele Parlamentului.

Președintele Parlamentului a remarcat faptul că relațiile dintre Republica Moldova și România se află la un nivel de cooperare foarte înalt. Pe lângă proiectele culturale și de infrastructură care leagă la propriu România și Republica Moldova, există ambiția de a consolida și legăturile investiționale. „Țara noastră este determinată să se ancoreze la lumea liberă, prin reformarea justiției, combaterea corupției la toate nivelurile, debirocratizarea și digitalizarea economiei, procese care au început deja și se pliază perfect cu agenda noastră europeană”, a spus Igor Grosu.