logo

Maia Sandu: Limba română poate fi patria tuturor cetățenilor noștri


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-limba-romana-poate-fi-patria-tuturor-cetatenilor-7967_1084072.html

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că sărbătoarea limbii române este un element fundamental al devenirii și al identității, repus în drepturi datorită Mișcării de renaștere și eliberare națională. „De Ziua Limbii Române, ne doresc să cinstim și să cunoaștem limba, care este maternă pentru patru din cinci cetățeni ai țării noastre”, a declarat șefa statului într-un mesaj video, transmite IPN.

„Îmi doresc ca limba română să devină numitor comun pentru toți cetățenii Republicii Moldova, oricare ar fi limba lor maternă, și să funcționeze aici în armonie cu celelalte limbi: ucraineana, rusa, găgăuza, bulgara și altele. Limba română poate fi patria tuturor cetățenilor noștri”, se arată în mesajul președintelui.

Șefa statului spune că, pentru aceasta, este necesar să fie lansat un program național de studiere a limbii române pentru vorbitorii de alte limbi. La fel, sunt necesare cursuri de calitate accesibile tuturor vârstelor, producție media în limba română, oferte educaționale predate în română și care corespund rigorilor vremii și pieței de muncă

Maia Sandu a menționat că avem o limbă frumoasă, pe care trebuie să o facem atractivă și pentru cei care nu o cunosc. De ceva timp, limba noastră se aude pe străzile orașelor și satelor din toată lumea. Și acesta este un motiv de bucurie, dar și de zâmbet trist.

„Greutățile i-au alungat de acasă pe mulți dintre noi, oameni muncitori și talentați, care și-au făcut altă viață în afară. Acum mulți dintre copiii moldovenilor care cresc departe de Moldova nu-și mai vorbesc limba și e păcat. Păstrarea interesului pentru limba noastră e datoria fiecăruia dintre noi, dar și datoria statului. Haideți să facem astfel încât toți copiii noștri să-și dorească să vorbească limba română”, a mai spus președintele Maia Sandu.

Mesajul președintelui Maia Sandu: La mulți ani, Limba Română!