logo

Maia Sandu la București: Vă mulțumim de susținerea de care dați dovadă


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-la-bucuresti-va-multumim-de-sustinerea-de-7965_1096159.html

Republica Moldova este cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei afectat de război, dar și de atacuri hibride orchestrate de la Kremlin, menite să îi slăbească determinarea de a rămâne parte a lumii libere, iar sprijinul partenerilor țării, în special al Bucureștiului și Berlinului, este foarte apreciat. A declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, după întrevederea de la București cu președintele român, Klaus Iohannis, și cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, transmite IPN.

„Proiectele pe care le realizăm împreună aduc beneficii reale pentru cetățeni și ne vor ancora puternic în spațiul europeanˮ. „Vă mulțumim de susținerea de care dați dovadă pentru pacea, bunăstarea și viitorul nostru european. La rândul ei, Republica Moldova asigură împreună cu Ucraina securitatea a peste 1200 km de hotar europeanˮ, a spus Maia Sandu.

În pofida provocărilor fără precedent cu care se confruntă acum Republica Moldova, implementare reformelor continuă, a dat asigurări șefa statului. Printre priorități a menționat reconstrucția economiei, consolidarea securității energetice și a statului, reformarea justiției și îmbunătățirea nivelului de viață în localitățile țării.

Pe 1 iunie Republica Moldova va găzdui Reuniunea Comunității Politice Europene. Evenimentul va întruni 50 de șefi de state și de guverne din Europa și lideri ai Uniunii Europene. „Pentru noi găzduirea acestui summit este o reconfirmare a angajamentului Moldovei față de valorile europene, dar și a rolului țării noastre în găsirea unor soluții sustenabile pentru provocările cu care ne confruntăm astăzi cu toțiiˮ, a remarcat Maia Sandu.

Președintele român, Klaus Iohannis, și-a arătat sprijinul pentru Republica Moldova. „Vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău. Cu atât mai mult cu cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale. Cu toate provocările, președintele Maia Sandu, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău au acționat responsabil, eficient și hotărât, au făcut eforturi substanțiale pentru a desprinde Republica Moldova de zona inconfortabilă de dependență permanentă în care a fost mult captivăˮ, a declarat Klaus Iohannis.

„Citim cu mare îngrijorare relatări despre încercări ale Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova. Suveranitatea și integritatea teritorială a fiecărui stat sunt inviolabile. Această prevedere a actului final de la Helsinki și altor acorduri de drept internațional a fost semnată și de Rusia și are în continuare valabilitate. De aceea, sprijinim Moldova cu tot ce ne stă în putință pentru a se apăra de aceste încercări de destabilizare ale Rusieiˮ, a spus cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz.

Reuniunea trilaterală este organizată cu prilejul vizitei cancelarului german la București care, potrivit Președinției române, reprezintă un moment de reconfirmare a relațiilor bilaterale excelente, cu caracter strategic, dintre România și Germania.