logo

Maia Sandu își îndeamnă susținătorii la calm


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-isi-indeamna-sustinatorii-la-calm-7965_1049161.html

Lidera Partidului Solidaritate și Acțiune, Maia Sandu, își îndeamnă susținătorii formațiunii sale politice să fie calmi și să nu se expună pericolelor în contextul manifestațiilor care au loc astăzi, 7 iunie, în capitală, transmite IPN.

Într-o apariție live pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu, a declarat că oamenii au fost mobilizați și transportați la Chișinău de către Partidul Democrat și că pe străzile capitalei umblă „oameni agresivi”, care au pancarte în susținerea „regimului de la putere”.

„Regimul se simte în pericol. Fac apel la calm, susținătorii noștri să stea acasă sau la locurile de muncă. Nu este cazul să veniți nici la Parlament, nici la sediul PAS sau să vă deplasați în alte locuri unde ați putea fi în pericol”, a spus Maia Sandu.

Liderul PAS a mai precizat că se află în comunicare cu ambasadele acreditate la Chișinău.

„Nu este clar ce pune la cale regimul. Noi suntem bine. Să nu ne lăsăm intimidați, nici speriați. Vrem ca și voi să fiți în siguranță, de aceea considerăm că cel mai bine e să stați acasă”, a spus Maia Sandu.