logo

Maia Sandu, după întâlnirea cu Joseph Daul: Contăm pe sprijinul PPE


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-dupa-intalnirea-cu-joseph-daul-contam-pe-7965_1067893.html

Este important să restabilim relațiile cu Uniunea Europeană și contăm pe sprijinul Partidului Popular European (PPE). Declarația aparține premierului Maia Sandu și a fost făcută într-o conferință de presă susținută după întrevederea cu Joseph Daul, președintele PPE, transmite IPN.

„Partidul Popular European a promovat permanent valorile democratice în interiorul UE, dar și a țărilor membre. Noi am fost susținuți în perioada de tranziție de la un regim oligarhic, la un regim democratic, respectat de cetățeni”, a spus Maia Sandu.

Premierul a precizat că Guvernul pe care îl conduce cunoaște angajamentele pe care Republica Moldova le are față de Uniunea Europeană și dorește să le implementeze. „Contăm pe sprijinul PPE și sperăm că congresul din luna noiembrie va constitui o ocazie pentru a adopta, la fel ca la congresul din anul 2018, o rezoluție prin care este declarat sprijinul fără echivoc pentru țările din Parteneriatul Estic care au semnat acorduri de asociere”, a declarat Maia Sandu.

Primul ministru a dat asigurări atât cetățenilor Republicii Moldova, cât și statelor Uniunii Europene că Guvernul este decis să ducă până la capăt angajamentele asumate.

La rândul său, Joseph Daul a menționat că este foarte dificil atunci când corupția se instalează într-o țară. „Referitor la Republica Moldova, trebuie să continuăm să adoptăm legile pentru a modifica sistemul judiciar”, a remarcat oficialul european.

Joseph Daul a mai spus că în Republica Moldova trebuie găsiți oamenii care să își asume responsabilitățile schimbărilor necesare în justiție. „Știți mai bine decât mine ce înseamnă corupția și ce presiune pune asupra oamenilor. Dacă veți reuși în acest domeniu, atunci Moldova va trăi mai bine”, a spus președintele PPE. 

„Această nouă schimbare la Chișinău aduce multă speranță, dar creează și mai multe așteptări. Trebuie să știți că 100 de zile cu o nouă guvernare nu pot schimba ceea ce a fost distrus și corupt timp de ani de zile. Lupta împotriva corupției, o justiție independentă și respectarea statului de drept necesită multă muncă, din multe direcții”,  a adăugat Joseph Daul.

Oficialul european a reiterat că Guvernul are o misiune dificilă, de a readuce Moldova pe calea cea dreaptă.