Una dintre direcțiile prioritare de acțiune diplomatică trebuie să se axeze pe procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Republica Moldova poate supraviețui ca o țară democratică doar în familia Uniunii Europene, a declarat președintele Maia Sandu la reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova, găzduită de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, transmite IPN.
„Nu ne putem permite să rămânem în continuare în zona gri. Noi le datorăm cetățenilor să facem totul ca Republica Moldova să rămână parte a lumii libere, să consolidăm democrația, să asigurăm un viitor pașnic și, respectiv, să asigurăm un viitor prosper țării noastre și să asigurăm bunăstare cetățenilor noștri”, a spus șefa statului.
În opinia sa, este vital ca progresele continue în contextul aderării la UE să fie vizibile. Sunt condiții concrete formulate de Comisia Europeană și în continuare mai sunt necesare eforturi pe reforma justiției și pe lupta împotriva corupției. „Sarcina dumneavoastră este să vorbiți statelor membre, și nu doar statelor membre, despre toate eforturile noastre și despre realizările noastre. La fel, să vorbim și despre probleme. Efortul nostru este autentic, dar este firesc să întâmpinăm și impedimente. Dar, ca întotdeauna, trebuie să fim deschiși și să vorbim despre provocările cu care ne confruntăm și, respectiv, despre ajutorul de care avem nevoie pentru a depăși aceste probleme”, a precizat Maia Sandu.
Președinta a punctat printre direcțiile prioritare și revigorarea economiei, precum și promovarea intereselor diasporei. Cetățenii Republicii Moldova sunt și cei de acasă, și cei care au plecat peste hotare. Maia Sandu a mai spus că trebuie promovat rolul Republicii Moldova ca furnizor de securitate în regiune și pe continent. La fel, este necesar să fie intensificată cooperarea cu țările care ajută la consolidarea sectorului de apărare și de securitate.
Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a declarat că în ultimul an, de la ultima reuniune a ambasadorilor, autoritățile au reușit să realizeze mai multe obiective. „Am consolidat rolul nostru de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Am continuat să asigurăm sprijinul fiecărui stat membru al UE pentru parcursul nostru de aderare. Am organizat Summitul Comunității Politice Europene. Am reușit să finalizăm negocierea mai multor acorduri utile pentru diasporă – protecție socială, conversiune a permiselor etc.”, a mai spus Nicu Popescu.
Reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova este găzduită de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene în perioada 16-17 august. În cadrul reuniunii sunt examinate chestiuni legate de evoluția relațiilor internaționale din ultima perioadă, inclusiv progresul Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Pentru a eficientiza activitatea ambasadelor și pentru a formula unele sarcini concrete pentru instituțiile serviciului diplomatic, agenda evenimentului include și întâlniri ale șefilor de misiuni cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, premierul Dorin Recean, dar și alți conducători ai instituțiilor de stat.