logo

Maia Sandu: Are loc un efort organizat de divizare a societății pe tema refugiaților


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-are-loc-un-efort-organizat-de-divizare-7967_1088282.html

În Republica Moldova are loc un efort organizat de divizare a societății pe tema refugiaților, lucru inacceptabil care trebuie oprit,  afirmă președintele țării, Maia Sandu. În ultimele două zile, pe rețelele de socializare sunt distribuite mesaje și secvențe video care reflectă neînțelegeri sau situații de conflict cu implicarea refugiaților din Ucraina. „Instituțiile statului analizează această campanie și vor interveni pentru a o opri”, a declarat șefa statului într-un briefing de presă, transmite IPN.

Maia Sandu a remarcat că războiul din Ucraina creează o situație tensionată în regiune, inclusiv în Republica Moldova. „Oamenii sunt speriați și nervoși – cetățenii moldoveni, pomeniți cu un conflict armat la frontieră, dar, mai ales, refugiații sosiți din țara vecină, ajunși pe drumuri fugind din calea bombelor”.

„Este important să nu generalizăm incidente izolate cu implicarea refugiaților, dar să căutăm soluții pașnice pentru ele. Să nu distribuim materiale video și postări care ne divizează, incită la ură față de refugiați și contribuie la încordarea atmosferei în țară. Vă îndemn să fim îngăduitori, să avem răbdare unii cu alții, iar, la nevoie, poliția va interveni oricând pentru a soluționa neînțelegerile apărute”, a declarat Maia Sandu.

Este inacceptabil și iresponsabil ca incidentele cu implicarea refugiaților să fie speculate de persoane în funcții publice, demnitari și aleși, în scopuri politice. Exploatarea și manipularea intenționată cu tensiunile dintre oameni, în condiții de război la hotarul țării, va fi penalizată, a adăugat președintele.

Maia Sandu a apreciat mobilizarea și solidaritatea oamenilor pentru a face față fluxului de refugiați, chiar dacă Moldova nu era pregătită pentru această situație. De asemenea, Maia Sandu a spus că Moldova are și sprijinul partenerilor externi pentru gestionarea crizei umanitare, iar acum se discută cu mai multe state europene și nu doar, despre preluarea parțială a refugiaților ucraineni pe teritoriul lor.