logo

Maia Sandu: Alegem calea europeană pentru că alegem pacea


https://www.ipn.md/ro/maia-sandu-alegem-calea-europeana-pentru-ca-alegem-pacea-7965_1099076.html

La 32 de ani de la proclamarea Independenței, cetățenii au încrederea unui viitor prosper, în Uniunea Europeană. Este mesajul președintelui Maia Sandu cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. În discursul său către popor, rostit în Piața Marii Adunări Naționale, șeful statului a vorbit despre succesele țării și despre provocările care ar putea surveni în calea spre integrarea europeană. Președintele țării a făcut apel la unitate și a menționat că, doar prin efortul și munca cinstită a fiecărui cetățean, Republica Moldova va deveni un stat prosper și sigur, notează IPN.

În discursul său, rostit cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, președintele Maia Sandu și-a exprimat convingerea că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă calea sigură spre dezvoltare și prosperitate. Maia Sandu a făcut apel la efortul consolidat al tuturor cetățenilor pentru a obține eurointegrarea Republicii Moldova.

„Ce facem noi azi, va duce Moldova înainte. În familia europeană, unde țara noastră va fi liberă să-și clădească destinul și să-și păstreze cultura și tradițiile, unde va fi suficient de puternică încât să ofere o viață bună cetățenilor. Pentru prima dată în ultimele trei decenii, trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim încredere că acum avem șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană. Unde pacea și Independența țării noastre vor fi protejate, oamenii care muncesc, vor avea șansa să trăiască mai bine, iar Moldova va fi tratată cu respect și apreciere. Putem reuși doar împreună, așa cum împreună au câștigat Independența părinții noștri acum 32 de ani. Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană. O știm cu toții. Înțelegem că este șansa noastră de a dezvolta țara și de a le oferi copiilor un viitor acasă, lângă părinții lor”, a spus președintele Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană va asigura liniștea în Republica Moldova, blocul comunitar fiind un spațiul al securității și al păcii.

„Am reușit să menținem pacea acasă, noi nu începem războaie, noi nu vrem războaie pe pământul nostru sau în altă parte. Aceasta este dorința fermă a moldovenilor și nimeni nu are dreptul să o încalce. Am ales pacea și o vom alege pentru fiecare familie care a suferit din cauza războiului și pentru fiecare copil care se naște în Moldova și merită să aibă cerul senin deasupra capului. Alegem calea europeană pentru că alegem pacea. În fața noastră este un drum cu provocări, suntem conștienți de eforturile pe care trebuie să le facem ca să devenim o țară puternică. Nu ne amăgim cu așteptări false”, a mai spus președintele Republicii Moldova.

Ziua Independenței Republicii Moldova a început cu depuneri de flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, șeful Executivului și membrii Guvernului au avut o întrevedere cu oamenii în cadrul programului „De vorbă cu cetățenii”. Seara va culmina cu un concert susținut de Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii” și cu marele joc „Moldovenii când se strâng”.