logo

Maia Bănărescu ar putea prelua atribuțiile avocatului poporului


https://www.ipn.md/ro/maia-banarescu-ar-putea-prelua-atributiile-avocatului-poporului-7967_1079230.html

Până la numirea de către Parlament a unui nou avocat al poporului, atribuțiile acestuia ar urma să fie îndeplinite de Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului. O prevedere în acest sens se conține într-un proiect de hotărâre înregistrat în legislativ de către președinta Comisiei drepturile omului și relații interetnice, deputata Doina Gherman.

Contactată de IPN, parlamentara a declarat că este vorba despre un proiect prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului de avocat al poporului  în legătură cu decesul ombudsmanului Mihail Cotorobai.

Doina Gherman a menționat că în actualele circumstanțe, activitatea Oficiului Avocatului Poporului a fost blocată. Respectiv, până la desfășurarea concursului și selectarea noului ombudsman, este nevoie ca cineva să asigure interimatul acestei funcții.

Legea cu privire la avocatul poporului prevede că, în cazul încetării înainte de termen a mandatului de avocat al poporului, în cel mult trei luni se numește un nou ombudsman. Aceeași lege stipulează că pentru selectarea candidaților la funcția de avocat al poporului se instituie o comisie parlamentară specială, alcătuită din membri ai Comisiei drepturile omului și relații interetnice și ai Comisiei juridice, numiri și imunități. Comisia parlamentară specială organizează concursul public de selectare a candidaților la funcția de avocat al poporului.

Doina Gherman precizează că, în actualele condiții de incertitudine politică, nu este exclus că acest concurs să fie organizat deja de viitoarea legislatură, după desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. Or, acest proces de creare a comisiei speciale, anunțarea și desfășurarea concursului, este unul complex.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, comisiile parlamentare speciale sunt constituite de Parlament, prin hotărâri adoptate în ședințe plenare. Sesiunea de primăvară din anul curent a Parlamentului urmează să înceapă pe 1 februarie, conform dispoziției semnate președinta Parlamentului.